FREE NOW: Pasagerii români oferă bacșiș în mai puțin de 30% dintre curse. Sâmbătă, de Ziua Mondială a Bunătății, FREE NOW dublează bacșișul oferit șoferilor prin aplicație

40

FREE NOW, lider european de servicii multimodale de mobilitate, dublează valoarea bacșișului oferit de pasagerii care își arată recunoștința pentru șoferii care le-au asigurat curse în siguranță către destinațiile alese cu ocazia Zilei Mondiale a Bunătății, care are loc sâmbătă, pe 13 noiembrie. Conform datelor din platforma FREE NOW, în România, între 25 și 27% dintre cursele plătite în aplicație sunt răsplătite adițional cu un bacșiș.

În Marea Britanie, de exemplu, un șofer partener FREE NOW este recompensat cu bacșiș pentru 24-28% dintre curse, în timp ce în Italia, doar 16-18% dintre curse primesc bacșiș pe lângă valoarea cursei, iar în Spania și Franța, între 9 și 16%.

Plata în aplicație a curselor oferă posibilitatea pasagerilor de a-și recompensa șoferii cu bacșiș, în semn de recunoștință și apreciere pentru serviciul oferit. Utilizatorii FREE NOW au posibilitatea de a selecta înaintea sau în timpul oricărei curse dacă oferă șoferului lor bacșiș, având ca opțiuni predefinite 0%, 10%, 15%, 20%.

De Ziua Mondială a Bunătății, bacșișul oferit de pasagerii FREE NOW, calculat în raport cu valoarea totală a cursei, va fi dublat de FREE NOW în semn de sprijin pentru cei care își oferă serviciile de transport alternativ în beneficiul pasagerilor.

„Ziua Bunătății este o ocazie pentru noi să fim alături de șoferii noștri parteneri care indiferent de vreme sau vremuri, se află la datorie, ajutând pasagerii FREE NOW să ajungă în siguranță la destinație. Invităm astfel pasagerii să selecteze în aplicație, înainte sau în timpul cursei, procentul de bacșiș pe care vor să îl ofere șoferilor, în funcție de cum apreciază serviciul șoferului, nivelul de curățenie sau atmosfera în ansamblu, iar noi ne angajăm ca de Ziua Bunătății să dublăm acea valoare, astfel încât comunitatea de șoferi parteneri să simtă recunoștința noastră”, spune Daria Marinescu, Head of Marketing FREE NOW România.

Printre motivele pentru care pasagerii aleg să lase bacșiș șoferilor se numără stilul de condus al șoferului, amabilitatea acestuia, atmosfera din mașină, curățenia din vehicul. Conform datelor din platformă, de regulă, șoferii cu cele mai bune evaluări primesc și bacșiș mai mare.