CFO Taskforce lansează o inițiativă globală pentru a redirecționa trilioane de dolari către obiectivele de dezvoltare durabilă

105

Alberto De Paoli, CFO Enel, a participat luni, 20 septembrie, la lansarea inițiativei globale privind ODD aparținând Global Compact CFO Taskforce al ONU din cadrul Global Compact Uniting Business LIVE, desfășurată pe marginea celei de-a 76-a Adunări Generale a organizației.

Directorii financiari s-au reunit în cadrul evenimentului „Financing a Sustainable Future – CFO Insights” al ONU și au anunțat angajamentul de a investi împreună 500 de miliarde de dolari americani în următorii cinci ani în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și de a aloca aproape 50% din totalul finanțării corporative către performanța în materie de sustenabilitate, cu obiectivul de a emite noi instrumente de finanțare durabilă, inclusiv obligațiuni asociate obiectivelor de sustenabilitate.

Aceste angajamente financiare preliminarii au perspectiva de a crește și mai mult, pe măsură ce Global Compact CFO Taskforce al ONU va căuta să recruteze sute de companii membre ale Global Compact a ONU pentru a crește radical volumul investițiilor corporative aliniate la obiectivele și rezultatele privind sustenabilitatea.

„Prin acest angajament am marcat un moment important într-o călătorie care a început în decembrie 2019, când un mic grup de directori financiari a început să lucreze împreună pentru o viziune de stimulare a integrării sustenabilității în operațiunile de afaceri”, a declarat Alberto De Paoli, CFO Enel și Co-președinte al CFO Taskforce. „Acum, ne propunem să creștem și mai mult gradul de conștientizare și să contribuim la crearea mediului necesar pentru a atrage mai mult capital către dezvoltarea sustenabilă.”

Dacă va avea succes, o astfel de mișcare globală a directorilor financiari și a corporațiilor din care fac parte ar putea atrage investiții în valoare de trilioane de dolari în sprijinul obiectivelor de dezvoltare durabilă, în domenii precum infrastructura sustenabilă, energie regenerabilă, alimentare cu apă, sănătate, alimentație și agricultură, probleme de gen și condiții decente de muncă.

Pentru a stimula angajamentul unei finanțări de miliarde sau chiar trilioane a ODD, Global Compact CFO Taskforce al ONU a creat un cadru cuprinzător de management și guvernanță, Principiile CFO pentru Finanțare și Investiții Integrate în ODD.

Global Compact CFO Taskforce al ONU (cfotaskforce.org) a fost înființat de către Global Compact al ONU în decembrie 2019, alături de un grup restrâns de directori financiari de top, pentru a dezvolta activitatea Platformei de Acțiune pentru Inovație Financiară în ODD. Scopul său este de a inspira o nouă valență a rolului directorilor financiari ca arhitecți ai creării de valoare durabilă pe termen lung prin a atrage atenția cu privire la impactul de transformare al finanțării corporative pe piețele financiare, în economia globală și în societate în ansamblu. De asemenea, aspiră să creeze o piață pentru investițiile și finanțarea corporativă a ODD, care să fie suficient de diversă și de transparentă pentru a canaliza miliarde de dolari din investițiile financiare către soluții eficiente din sectorul privat pentru obiectivele de dezvoltare durabilă. Grupul operativ al CFO pune la dispoziția directorilor financiari o platformă pentru a împărtăși idei, a dezvolta noi concepte și cadre de lucru și a oferi recomandări pentru deblocarea capitalului privat și crearea unei piețe pentru investițiile în ODD.