Bang & Olufsen introduce Beosound Level, un sistem de sunet portabil puternic, făcut să impresioneze

352

Bang & Olufsen prezintă Beosound Level, un sistem de sunet portabil wireless, care oferă sunet impresionant, măiestrie de neegalat și un design modular care îi accentuează longevitatea. În țara noastră, Beosound Level va fi disponibil începând din această lună prin intermediul ASBIS, unic distribuitor oficial Bang & Olufsen pentru România.

Compania de IT este, încă de anul trecut, partener de distribuție pentru Bang & Olufsen în regiunea Central și Est Europeană și pentru țările din Comunitatea Statelor Independente (cu excepția Rusiei). Ideea care a stat la baza parteneriatului a fost aceea de extinderea regională a prezenței mărcii daneze, în magazine monobrand, dar mai ales în rețelele specializate de produse electro-IT. La noi în țară, magazinele partenere ASBIS sunt Altex, AVstore, eMAG și Media Galaxy.

Cu aspectul său subțire și mânerul încorporat, portabilitatea este în centrul Beosound Level. Indiferent dacă stă în picioare în bucătărie, întins pe o masă sau agățat grațios de perete, difuzorul își schimbă inteligent reglajul pentru a oferi o experiență excepțională de ascultare a muzicii în orice poziție, în orice cameră.

Beosound Level este difuzorul suprem pentru persoanele care doresc flexibilitatea și confortul unui difuzor portabil, dar care nu doresc să renunțe la calitatea sunetului și a conectivității din mai multe camere pentru o experiență de ascultare a muzicii. Funcționează cu Spotify Connect, AirPlay 2 și Chromecast și, datorită designului său modular, ne asigurăm că Beosound Level va livra sunet la calitatea recunoscută Bang & Olufsen pentru deceniile următoare”, spune Christoffer Poulsen, Senior Vice President and Head of Product Management la Bang & Olufsen.

Materiale atent alese, ce aduc căldură tehnologiei
O expresie pură a designului atemporal, purtând marca lui Torsten Valeur și creată la Factory 5 din Struer, Danemarca, Beosound Level încorporează expertiza de neegalat a Bang & Olufsen în procesarea aluminiului, prin cadrul său din aluminiu satinat. Folosind materiale care dau un aer cald tehnologiei și se potrivesc oricărui interior, carcasele difuzoarelor sunt finisate cu un furnir natural de stejar, tratat pentru a evidenția textura lemnului și care amintește de mobilierul scandinav de lux, iar capacele acestora sunt îmbrăcate într-un material împletit impecabil, de culoare gri închis, care face ca Beosound Level să fie foarte plăcut la atingere și atrăgător din punct de vedere vizual, din orice unghi ar fi privit.

Beosound Level poate fi transportat cu ușurință prin casă și funcționează chiar și în grădină datorită tehnologiilor sale wireless și a rating-ului IP54 de rezistență la praf și picături de apă. Interfața difuzorului este integrată perfect în cadrul său din aluminiu, iar butoanele pot fi activate printr-o atingere ușoară, ajungând astfel la melodia preferată sau la postul de radio, fără efort. Când utilizatorul se apropie de difuzor, Beosound Level se aprinde pentru a-l întâmpina, prin senzorii de proximitate integrați, reglând luminozitatea când e zi sau noapte. După ce utilizatorul se îndepărtează de difuzor, lumina se estompează încet.

O experiență elegantă de încărcare
Atunci când vine vorba despre încărcare, Beosound Level are capacități de încărcare unice, inclusiv o soluție de încărcare ușoară, cu o mufă magnetică din aluminiu, care se cuplează în partea din spate a difuzorului. Acest design inovator face încărcarea ușoară și la fel de elegantă ca difuzorul în sine. Bang & Olufsen a proiectat, de asemenea, un suport de perete opțional, care permite încărcarea difuzorului în timp ce acesta funcționează, dar și detașarea fără efort a difuzorului, atunci când este nevoie să fie mutat în altă cameră.

Sunet Superior care este făcut să se miște
Cu o putere de redare a muzicii de 105 wați, Beosound Level oferă o claritate excelentă și un bas dinamic datorită configurării sale puternice cu cinci drivere, două woofere de 4”, un driver de 2”, cu două tweeter-uri de 0,8” și amplificatoare cu distorsiune redusă, fapt care permite adaptarea sunetului în funcție de încăpere și oferă o capacitate de bas de 79 dB și 96 dB în intensitate medie.

Beosound Level are funcții acustice multi-channel avansate, inclusiv tehnologia active room compensation din generația următoare și asigură 16 ore de redare a muzicii la volum de ascultare normal. Acest lucru este posibil prin analizarea inteligentă a comportamentului și reglarea continuă a consumului de energie și a difuzorului. Arhitectura audio a Beosound Level a fost creată pentru a-i permite să-și ajusteze automat reglajul acustic de la 180 de grade la 360 de grade, în funcție de cum este poziționat, optimizând experiența de ascultare.

Îmbunătățirea longevității prin design
Bang & Olufsen este renumit pentru viața lungă a produselor sale. Cu Beosound Level, compania introduce și noi soluții care previn îmbătrânirea morală, îmbunătățesc eficiența valorificării resurselor și dau un plus de longevitate. Pe lângă aspectul său atemporal, Beosound Level a fost proiectat modular pentru întreținere, service și reparații ușoare, clienții putând efectua operațiuni simple, cum ar fi înlocuirea bateriei, iar partenerii de service accesând cu ușurință părțile vitale ale difuzorului.

Beosound Level vine cu noul modul de streaming înlocuibil Bang & Olufsen, care, pe viitor, va alimenta toate difuzoarele pentru casă ale companiei. Modulul a fost încărcat anterior cu suficientă putere de procesare și tehnologie de conectivitate pentru a primi noi actualizări și caracteristici de performanță timp de mulți ani și poate fi accesat cu ușurință pentru schimb și reconectare la placa principală, în service. În cazul în care conectivitatea și tehnologia de streaming se perimează, modulul poate fi înlocuit cu cea mai recentă versiune. Asta înseamnă că difuzorul poate fi protejat prin actualizarea la cele mai noi standarde tehnologice, pentru a oferi decenii de experiențe sonore extraordinare.

Bang & Olufsen va continua să producă huse pentru carcasa frontală ușor de schimbat, în materiale și culori noi, astfel încât difuzorul să poată evolua în funcție de stilul și identitatea personală a posesorului, oferind în același timp un element de lux oricărui interior. Contribuind la profilul de eficiență în utilizarea resurselor al Beosound Level, corpul difuzorului este creat dintr-un material polimeric recirculat, de înaltă performanță.