ASUS anunță disponibilitatea în septembrie a celui mai rapid monitor de gaming, ROG Swift 360Hz

339

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat că monitorul de gaming ROG Swift 360Hz PG259QN va fi disponibil pe plan global în luna septembrie.

ROG Swift 360Hz PG259QN este echipat cu un panou Fast IPS Full HD (1920 x 1080) cu o rată de reîmprospătare de până la 360 Hz, timp de răspuns de 1 ms gray-to-gray (GTG) și un procesor NVIDIA G-SYNC.

Pentru a celebra lansarea produsului, ROG colaborează cu Bugha, campionul din 2019 al Fortnite World Cup, în cadrul campaniei The Choice of Champions. Gamerii pot participa la campanie prin publicarea în social media a unor provocări de gaming pentru Bugha pentru o competiție în care este folosit monitorul ROG Swift 360Hz PG259QN. Participanții vor avea posibilitatea de a câștiga un monitor de gaming ROG Swift 360Hz PG259QN și au o șansă de a face echipă cu Bugha într-o competiție Fortnite duo.

Monitoarele de gaming ROG oferă viteza și funcțiile care îmi conferă un avantaj competitiv, iar acest nou ROG Swift 360Hz PG259QN a dus la o îmbunătățire sesizabilă a performanțelor mele„, a spus Bugha. „Monitorul ROG Swift 360Hz mi-a îmbunătățit performanțele, iar acum mi se pare dificil să mă mai întorc la folosirea oricărui alt monitor. Este excelent să te joci la o rată de reîmprospătare de top la nivelul industriei, de 360 Hz, pe un monitor care oferă nu doar cel mai rapid timp de răspuns, ci și un design curat și minimalist pentru competiții, dar și pentru jocuri ocazionale.

ROG și Bugha îi invită pe jucătorii din întreaga lume să trimită provocările pentru Bugha, pentru a-l vedea jucându-se pe un ROG Swift 360Hz, spre exemplu, fără a folosi vreo armă cu lunetă sau fără a construi vreo structură. ROG și Bugha vor alege trei dintre provocări și vor posta încercările lui de a le satisface pe canalul de YouTube al lui Bugha. Provocările pot fi depuse prin postarea lor sub formă de comentariu cu hashtag-ul #ROGSwift360Hz la unul dintre tweet-urile sau video-urile TikTok ale lui Bugha, sau într-o postare pe conturile de Twitter, TikTok, Instagram sau Facebook ale ROG. Participanții ale căror provocări vor fi alese au șansa de a câștiga un monitor de gaming ROG Swift 360Hz și de a juca în echipă cu Bugha într-o competiție Fortnite duo.

SPECIFICAȚII ROG Swift 360Hz PG259QN
Mărime panou (diagonală) 24,5 inchi ecran fără rame pe trei laturi (16:9)
Tip panou Fast IPS
Suprafață ecran Non-reflexivă
Rezoluție 1.920 x 1.080
Luminozitate 400 cd/m² (tipică/HDR pornit)
Rată de reîmprospătare 360 Hz (nativă)
Unghi vizualizare (CR10) 178°(orizontală) / 178°(verticală)
Culori afișate 16,7 milioane
Timp de răspuns 1 ms (GTG)
Suport pentru HDR
(High Dynamic Range)
HDR 10
Acuratețe culori ΔE < 1,5
GameVisual Moduri G-Sync Esports, RTS/RPG, Racing, sRGB, Cinema și Scenery
Pre-calibrare culori Da
GamePlus Da (Crosshair, Timer, FPS Counter, Display Alignment și Stop watch)
ULMB Da (suportă 240 Hz și 144 Hz)
Procesor G-Sync Da
Intrare / ieșire DisplayPort 1.4,
HDMI 2.0,
USB 3.0 x 2,
Jack pentru căști
Design mecanic Înclinare: -5°–+20°
Rotire: -25°–+25°
Pivotare: 0°–+90°
Ajustare înălțime: 0–120 mm
Montare VESA: 100 x 100 mm
Dimensiuni 557 x (379–499) x 247 mm (cu suport)
688 x 254 x 508 mm (pachet)
Greutate 7,1 kg (greutate netă), 9,9 kg (greutate brută)
Standard & compatibilitate TÜV flicker free, TÜV low blue light