Youni ridică 1 milion USD investiție, cu participarea Early Game

SKYSCRAPERS IN CITY

Share
Early Game Ventures, cel mai activ fond de investiții cu capital de risc din România și unul dintre cele mai active în CEE, s-a alăturat noii runde de investiții finalizate recent de Youni. Compania românească edtech investește în formarea unui ecosistem regional de dezvoltare personală și mentorat pentru tinerii care doresc să studieze în străinătate și pregătește lansarea unei tehnologii bazate pe inteligența artificială pentru optimizarea procesului de admitere în universități.
Noua rundă, în valoare de 1.000.000 USD, a fost condusă de fondul ceh Soulmates Ventures. Early Game a investit anterior în Youni, prin Early Game Fund I, în runde succesive de pre-seed și seed, la care a avut alături alături și alti investitori.
“Youni este unul dintre startup-urile edtech din portofoliul nostru în care am investit la scurt timp după lansarea primului nostru fond. Am urmărit constant evoluția lor, inovațiile cu care vin pe această piață a educației formale care pare ușor înțepenită în timp și suntem convinși că noua investiție le va da aripi pentru ceea ce vor să dezvolte în viitor”, a declarat Dan Călugăreanu, Partener Early Game Ventures.
Investiția va ajuta Youni să lanseze pe piață o nouă tehnologie bazată pe inteligența artificială, de optimizare a proceselor de admitere în cadrul universităților de oriunde din lume. În acest moment, Youni colaborează cu peste 600 universități din Europa, Statele Unite, Asia și Australia.
„Noua tehnologie este unică în lume și, în acest moment, este deja în testare la câteva universități celebre din Statele Unite. Am primit feedback foarte pozitiv. Tehnologia noastră a reușit deja să reducă în proporție de peste 30% eforturile și timpii alocați procesului de admitere de către echipele universităților, prin automatizarea anumitor procese. Avem încredere că noua investiție ne va ajuta să ne dezvoltăm această nouă linie de business și să devenim furnizorul preferat de tehnologie pentru admitere al universităților din întreaga lume.” – Andrei Nicolae, CEO Youni.
Investiția confirmă teza Early Game de a oferi sprijin și capital startup-urilor promițătoare, indiferent de stadiul lor de dezvoltare sau de nevoile financiare. Early Game este fondul VC potrivit pentru startup-urile curajoase care caută un investitor principal gata să-și asume riscuri.