TCL a lansat o nouă gamă de televizoare cu ecran mare

Share

TCL Electronics, unul dintre principalii jucători din industria TV, a lansat o nouă gamă de televizoare cu ecran mare, dotate cu tehnologii revoluționare. Prin intermediul acestora, compania își dorește să ofere experiențe de divertisment imersive, impresionante, la prețuri accesibile tuturor consumatorilor.

Datorită capacității de inovare și producție a TCL, atât seria C, cât și seria P, includ acum câte un model cu diagonala de 75 inci. De asemenea, pentru a oferi o experiență de vizionare remarcabilă pentru un public cât mai larg de consumatori, TCL a lansat două noi televizoare cu diagonala de 85 inci (seriile C73 și P73), precum și un televizor impresionant extra-large, cu o diagonală de 98 inci (seria C73).

Gama TLC XXL 2022, cu Google TV încorporat, au rezoluție 4K HDR și un design suplu, fără margini, pentru o imagine mai mare, mai clară și mai detaliată.

TCL a conceput special colecția de televizoare XXL fără cadru, pentru a optimiza experiențele de vizionare acasă, oferind o calitate excepțională filmelor, serialelor sau jocurilor sportive, în funcție de preferințele consumatorilor.

Seriile TCL sunt dotate cu tehnologia Dolby Atmos și sunt compatibile cu Dolby Vision și HDR10+. Controlul vocal hands free, simplu și ușor de folosit, oferă utilizatorilor posibilitatea de a se bucura din confortul canapelei de un adevărat moment demn de home cinema.

TCL va lansa și o gamă nouă de soundbaruri în cursul anului, cu cele mai recente inovații tehnologice.