Tarife pentru accesul pe proprietatea publică: modificări aduse de noua lege a comunicațiilor electronice

Share

Tarife pentru accesul pe proprietatea publică: modificări aduse de noua lege a comunicațiilor electronice

ANCOM lansează în consultare publică modificarea unor tarife maximale percepute operatorilor de comunicații electronice pentru accesul pe terenurile, clădirile și alte construcții aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea instalării de rețele și infrastructuri subterane și aeriene de comunicații. Tarifele pot fi percepute de instituţiile publice, inclusiv autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, precum şi de orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică.

Modificări ale prevederilor în vigoare

Legea nr.198/2022 prevede ca acele tarife maxime pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică, calculate de ANCOM sub nivelul de 0,1 lei/ml/an, 3 lei/mp/an ori 3,5 lei/stâlp/an, să fie modificate pentru a atinge aceste nivele maxime.

Astfel, proiectul de decizie prevede că pentru elementele de rețea de comunicații electronice și elemente de infrastructură fizică, respectiv antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, stații de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente și infrastructuri fizice suport, precum și pentru cablurile și cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în decizie, tarifele pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietatea publică nu pot depăși valoarea de 0,1 lei/ml/an, 3 lei/mp/an ori 3,5 lei/stâlp/an, după caz.ANCOM propune și revizuirea doar a categoriilor de acces pentru care tariful rezultat din modelul de cost se situează peste nivelul de 0,1 lei/ml/an (pentru cabluri), respectiv 3 lei/mp/an (pentru cutii), valorile maxime ale tarifelor rămânând nemodificate față de cele stabilite de ANCOM în anul 2018.