Switch-urile Zyxel Networks oferă IMM-urilor o soluție eficientă de economisire a energiei

Share

Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea cloud securizate și bazate pe inteligență artificială, oferă companiilor o oportunitate de a reduce cheltuielile cu energia, de a eficientiza operațiunile și de a se alinia la obiectivele de sustenabilitate prin intermediul gamei sale de switch-uri cu economie de energie.

În condițiile în care prețurile la electricitate au continuat să crească în ultimii doi ani, studii importante sugerează că întreprinderile mici sunt cele mai expuse, reducerea costurilor fiind o chestiune de supraviețuire pentru multe dintre acestea. Switchurile Zyxel Networks oferă o soluție pertinentă la această provocare, ajutând întreprinderile să identifice zonele în care se poate crește eficiența și se pot lua măsuri de economisire a energiei.

“IMM-urile sunt supuse unei presiuni crescute din cauza provocărilor macroeconomice, în special a creșterii costurilor cu energia”, a declarat Kell Lin, Senior Associate VicePresident – Zyxel Networks Networking Strategic Business Unit.. “Aceste întreprinderi au nevoie de tehnologii care să stimuleze eficiența alături de sustenabilitate, ajutându-le să reducă consumul de energie și să economisească bani în același timp. Switchurile noastre, cu funcțiile lor de economisire a energiei, pot oferi câteva câștiguri rapide și un răgaz foarte necesar în aceste vremuri dificile.”

Economii imediate cu programarea PoE

Simplul fapt de a opri dispozitivele conectate în afara orelor de lucru ar putea conduce la economii de sute de dolari pe an pentru companii. Cu ajutorul funcției PoE Scheduling, compatibilă cu switch-urile PoE Smart Managed, Layer 2 Plus și Layer 3 Access PoE de la Zyxel Networks, utilizatorii pot stabili când switch-urile furnizează energie electrică dispozitivelor conectate și la ce oră se va întrerupe automat alimentarea.

Într-un mediu tipic de afaceri specific unui IMM, unde sunt instalate 20 de puncte de acces PoE, programarea acestora pentru a fi oprite în timpul orelor de nefuncționare se poate traduce în economii de până la 365 de Euro pe an. Reducerea costurilor este facil de realizat prin intermediul interfeței de gestionare a switch-ului.

Răcire smart

În plus, față de funcția de programare PoE, anumite switch-uri Zyxel Networks, cum ar fi seria XGS2220, se mândresc cu un design inteligent al ventilatorului. Această inovație reglează automat viteza ventilatorului în funcție de temperatura dispozitivului, împiedicându-l să irosească energie prin funcționarea constantă la putere maximă. Pentru întreprinderile care utilizează zece switch-uri cu un ventilator inteligent, cum ar fi seria XGS2220-54FP, economiile potențiale pe an  ar putea acoperi cu ușurință un expresor de cafea pentru birou.

Mod de consum PoE pentru a optimiza TCO-ul rețelei

Economii suplimentare pot fi deblocate prin intermediul modului de consum PoE al switch-urilor Zyxel Networks. Integrat în switch-urile PoE Smart Managed, Layer 2 Plus și Layer 3 Access, acesta măsoară starea de consum a fiecărui dispozitiv, asigurându-se că acesta primește doar energia de care are nevoie. Acest lucru nu numai că economisește energie, dar rezervă și o mai mare parte din bugetul de energie pentru a găzdui dispozitive suplimentare, reducând costul total de proprietate (TCO) al rețelei.