Share the post "Studiu privind intenția de cumpărare a smartphone-urilor: 78% dintre utilizatorii globali și-ar schimba marca de telefon"
Peste trei sferturi dintre utilizatori (78%) și-ar schiba marca de telefon, la nivel global, reiese dintr-un studiu realizat de Teads, The Global Media Platform, în parteneriat cu GWI.
Trendul e valabil și în țara noastră, unde 68% dintre români ar lua în calcul un alt brand față de cel deținut acum
Studiul global, cel mai mare de până acum realizat de Teads în 17 piețe, printre care și România, arată că producătorii de smartphone-uri vor fi nevoiți să se adapteze la noi factori care impactează deciziile de cumpărare ale consumatorilor. Pe măsură ce piața smartphone-urilor a devenit mai puțin divizată, producătorii de telefoane au început să se concentreze mai degrabă pe caracteristicile individuale ale aparatului și pe inovație, decât exclusiv pe fidelitate față de marcă, pentru a câștiga clienți.
Chestionați cu privire la factorii care i-ar determina să achiziționeze un nou smartphone, 51% dintre participanți au afirmat că garanția/ service-ul ulterior este un factor important, iar pentru 15%, acesta este ceea ce contează cel mai mult. De altfel, acesta a fost factorul-cheie descris de toate categoriile demografice de vârstă, cu doar 1% diferență de opinie între Generația X (16%) și Generația Z & Millenials (ambele 15%). Rezultatele arată că, indiferent de generație, consumatorii gândesc pe termen mai lung atunci când fac achiziții de smartphone-uri. Printre lucrurile care contează pentru ei se numără garanția și service-ul (atât cele oferite de producător, cât și cele oferite de operatorii de rețea).
În continuare, inovația în hardware a fost al doilea factor de decizie ca importanță (13%), urmat de cashback (12%), costul dispozitivului și al abonamentului (10%), și noile versiuni scoase pe piață (10%). Interesant este că „versiunea cea mai nouă” reprezintă factorul care a înregistrat cea mai mare discrepanță între generații: 13% dintre reprezentanții Generației Z declară că acesta este cel mai important factor în decizia de cumpărare, în comparație cu 9% dintre Millennials și doar 7% dintre respondenții din Generația X.
Cifrele studiului oferă o imagine pertinentă asupra pieței smartphone-urilor, subliniind că cei care intenționează să achiziționeze telefoane mobile sunt încă influențați de caracteristicile hardware-cheie. Totuși, deciziile financiare și cele referitoare la mediu joacă un rol din ce în ce mai important în decizia de cumpărare. Consumatorii doresc ca produsele lor să aibă un impact cât mai mic asupra planetei și să aibă o durată de viață cât mai lungă.
România se aliniază trendurilor globale
Studiul a arătat în mod clar că oamenii își doresc în continuare să aibă cele mai recente versiuni de telefoane mobile inteligente. 15% dintre participanți (18% în România) dețin dispozitive cu o vechime mai mică de 6 luni și aproape jumătate (49%) dețin telefoane cu o vechime de mai puțin de un an (42% în România), în ciuda faptului că 77% se declară „foarte mulțumiți” de telefoanele lor. În plus, 68% dintre respondenți au recunoscut că un telefon nu este doar un produs de tehnologie, ci este parte a identității/ imaginii lor (45% în România).
În mod interesant, consumatorii nu caută doar cel mai recent model al mărcii pe care o dețin. Un procent de 78% ar lua în considerare schimbarea mărcii actuale de telefon (68% în România). Generatia Z (80%) și Millennials (79%) (64% în România) sunt cei mai predispuși la schimbare, urmați de 74% (68% în România) din reprezentanții Generației X.
Bărbații sunt mai tentați să schimbe marca de telefon decât femeile (81% versus 74%), iar în România procentul este de 71% (barbați) la 64% (femei).