Studiu Google despre turismul post-pandemie: Care sunt destinațiile de top pe care le caută românii

Share

Vara lui 2022 este punctul de cotitură așteptat de toată lumea de la începutul pandemiei: momentul în care  oamenii vor reîncepe să călătorească și să-și facă vacanțele așa cum o făceau înainte de pandemie, mult așteptata „revenire la normal”. O analiză a Google asupra căutărilor legate de călătorii, realizată pe ultimii 3 ani, arată că românii și-au reluat intențiile de călătorie în străinătate, odată cu ridicarea restricțiilor anti-COVID, și se orientează către destinațiile tradiționale pentru vacanța de vară – Grecia, Turcia, Bulgaria. Campingurile și vilele private, opțiuni de cazare care oferă mai multă intimitate și un risc redus de îmbolnăvire, sunt cele cu cea mai mare creștere în perioada post-pandemie.

Potrivit datelor Google, intenția românilor de a călătorii în 2022 este mai mare decât în 2019: volumul căutărilor legate de călătorii (destinații, cazare, transport) a fost în mai 2022 cu 35% mai mare decât în aceeași lună a lui 2019. Cea mai mare creștere în căutări de cazare a fost pentru destinațiile internaționale: +32% perioada martie – mai 2022 față de aceeași perioadă din 2019. În același timp, căutările de cazări în țară au scăzut cu 2% în același interval. Cele mai căutate destinații de vacanță din străinătate ale românilor sunt Grecia, Turcia și Bulgaria, conform căutărilor pentru cazare. Căutările românilor după zboruri internaționale au crescut și ele semnificativ anul acesta: +46% în ultimele 3 luni față de 2019. Cele mai populare destinații pentru zboruri, potrivit căutărilor pe Google, sunt Italia, Spania și Marea Britanie.

Top destinații în străinătate ale românilor, conform căutărilor pe Google în martie – mai 2022

Cazare 2022 vs 2019 Zboruri 2022 vs 2019
Grecia 44% Italia 36%
Turcia 46% Spania 44%
Bulgaria 33% UK -1%
Italia 33% Germania 15%
Egipt 125% Franța 53%
Spania 27% Grecia 77%
Franța 31% Turcia 94%
Ungaria 22% Olanda 60%

Revenirea la normal a însemnat și o creștere a interesului din străinătate pentru călătorii și vacanțe în România. Datele Google arată că Germania, Marea Britanie și Italia sunt țările din care se fac cele mai multe căutări legate de cazări în România. Tot acestea sunt și țările din care se caută cel mai mult zboruri către țara noastră – ordinea lor în top este diferită.

Top țări cu cel mai mare interes pentru România, conform căutărilor pe Google martie – mai 2022

Cazare 2022 vs 2019 Zboruri 2022 vs 2019
Germania 5% Italia -10%
UK 9% UK 5%
Italia 5% Germania 21%
US 20% Spania -3%
Ungaria -13% Israel 23%
Israel -26% Franța -12%
Spania 2% US 9%
Franța -18% Belgia 42%

O serie de trenduri ce au crescut în pandemie continuă să-și păstreze popularitatea și în normalul post-pandemic. Este vorba despre cazările care oferă un grad mai ridicat de intimitate și risc mai redus de contagiune. Datele Google arată că cele mai mari creșteri între tipuri de cazare se înregistrează pentru campinguri și închirieri de vile – peste 60% în ultimele 3 luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2019. În același timp, cererea pentru opțiuni tradiționale de cazare – precum hoteluri sau stațiuni – este în creștere solidă, de 33%.

Informații despre trendurile de călătorie din toată lumea, inclusiv România, sunt oferite de Destination Insights. Acesta este un instrument cu date despre destinațiile pe care oamenii dintr-o țară le caută, în interiorul sau în afara ei, precum și date despre zonele unde sunt persoane interesate să călătorească în țara selectată. Trendurile de căutare pot fi filtrate după țara de origine sau de destinație, tipul de călătorie (locală, internațională), categoria căutată (cazare, zbor) și perioada țintă.