Sony extinde gama sa de obiective și lansează FE 16mm, un obiectiv prime expresiv, superangular cu deschidere mare a diafragmei de F1.8 G

Share
Sony lansează FE 16mm F1.8 G (SEL16F18G), un obiectiv premium din seria G Lens™, care îmbină puterea expresivă a unui unghi superangular de înaltă rezoluție cu o portabilitate ridicată, datorită designului său compact și ușor. Noul obiectiv le oferă creatorilor libertatea de a-și exprima creativitatea într-o gamă variată de scenarii, atât pentru fotografie, cât și pentru filmare. Atunci când este utilizat împreună cu cele mai recente modele de camere din seria Sony Alpha™, acest obiectiv este ideal pentru fotografierea peisajelor, arhitecturii, cerului înstelat și multe altele. În plus, acesta oferă capacități excepționale de fotografiere de aproape (close up), alături de un sistem AF (autofocalizare) precis și silențios.
Rezoluție excepțională la unghiuri ultra-wide de 16 mm
Obiectivul FE 16mm F1.8 G este ideal pentru realizarea unor perspective dinamice și spectaculoase cu unghi larg. În plus, designul optic include două elemente AA (asferice avansate), care asigură o rezoluție impresionantă a imaginii la toate deschiderile diafragmei. Un element din sticlă Super ED (cu dispersie foarte scăzută) și trei elemente ED reduc aberațiile cromatice până la marginile imaginii, în timp ce un strat optimizat minimizează reflexiile și efectul de ghosting.
Obiectiv G Lens cu efect bokeh uimitor și performanță remarcabilă de close up
Noul obiectiv G Lens oferă un bokeh impresionant, datorită diafragmei sale mari, de F1.8, și designului circular cu 11 lamele. Performanța la fotografierea de aproape este excelentă, cu o distanță minimă de focalizare de 0,15 m și un raport maxim al factorului de mărire de 0,25x în modul AF (0,13 m / 0,43 ft, 0,30x în modul MF). Toate acestea permit captarea unor perspective unice cu unghi larg, îmbinate cu un bokeh profund și rafinat.
Ultra superangular luminos și performant, într-un design compact
Utilizarea elementelor optice asferice în obiectivul FE 16mm F1.8 G, inclusiv a lentilei AA (asferice avansate) de înaltă precizie de la Sony, a permis crearea unui obiectiv full-frame superangular compact, cu dimensiuni de 73,8 x 75 mm și o greutate de doar 304 g. Noul obiectiv este compact, ușor și mobil, oferind în același timp o performanță remarcabilă a imaginii pentru o varietate largă de subiecte, inclusiv peisaje, arhitectură, cer înstelat și altele.
Focalizare rapidă și precisă, care oferă performanță superioară în fotografiere
Două motoare liniare XD (cu dinamică extremă) asigură autofocalizare rapidă și precisă, precum și o urmărire eficientă a subiectului. Un algoritm de control dezvoltat special pentru motoarele liniare XD îmbunătățește răspunsul, reducând semnificativ întârzierea și vibrațiile care pot apărea la deplasarea unui grup de lentile de focalizare cu diametru mare, oferind astfel o funcționare extrem de silențioasă și cu vibrații reduse. Toate acestea fac posibil ca FE 16mm F1.8 G să surprindă momente importante atunci când sunt fotografiați subiecți activi, în mișcare rapidă.
Performanță rafinată și stabilă pentru conținut video
Tehnologia avansată a obiectivului FE 16mm F1.8 G reduce efectul de focus breathing pentru o filmare video fluidă. Funcția[1] breathing compensation este, de asemenea, susținută în camerele Alpha compatibile, iar stabilizarea imaginii în corpul camerei, în Active Mode[2], facilitează captarea unui video stabil cu unghi larg în timpul mersului. Mai mult, noul obiectiv acceptă filtre frontale standard de 67 mm și este ușor de echilibrat pe un gimbal.
Control complet și fiabilitate solidă
FE 16mm F1.8 G este prevăzut cu un inel de focalizare, un buton de menținere a focalizării, un comutator de mod de focalizare, un inel de diafragmă și un comutator de blocare a diafragmei, iar butonului de menținere a focalizării i se pot atribui funcții alternative. Inelul de diafragmă oferă control direct, în timp ce un comutator clic ON/OFF, pentru ajustarea diafragmei în mod continuu sau in pași adaugă versatilitate, iar comutatorul de mod de focalizare permite comutarea instantanee între autofocus/manual. În final, designul[3] rezistent la praf și umiditate și stratul de fluorină pe elementul frontal maximizează fiabilitatea și durabilitatea.
Preț și Disponibilitate  
Obiectivul FE 16mm F1.8 G va fi disponibil începând cu luna aprilie a anului 2025 la un preț de aproximativ 4.900 Lei la o varietate de distribuitori autorizați Sony.
Un videoclip despre noul FE 16mm F1.8 G poate fi vizionat aici.
Pentru informații detaliate despre produsul FE 16mm F1.8 G, vă rugăm accesați: https://www.sony.co.uk/electronics/camera-lenses/sel16f18g.
Povești exclusive și conținut nou și interesant realizat cu noul FE 16mm F1.8 G și cu alte produse de imagistică Sony pot fi găsite la www.alphauniverse.com, un site creat pentru a informa, educa și inspira creatorii de conținut.