Sony extinde gama sa de obiective

Share

Sony lansează noul său obiectiv, echivalentul a 35mm full-frame pentru gama de camere α™ (Alpha™) cu montură E, obiectivul 24-50mm (SEL2450G) cu zoom standard și deschidere maximă a diafragmei F2.8 pe întregul interval de zoom. Cu un design ușor, de dimensiuni reduse, acesta atinge performanțele de înaltă rezoluție și efectul bokeh frumos, caracteristice unui obiectiv din gama G cu deschidere mare a diafragmei F2.8. Acesta acoperă o distanță focală de la 24mm la 50 mm, permițându-le utilizatorilor să surprindă orice moment – de la instantanee zilnice și portrete, la clipuri video, toate la o calitate înaltă, dar cu un design ce se va potrivi perfect în orice geantă mică pentru echipament.

 

Principalele caracteristici ale noului obiectiv 24-50mm F2.8 G

Datorită celui mai recent design optic și mecanic, dimensiunile au rămas compacte, cu un diametru al filtrului de φ67 mm, diametrul maxim fiind de 74.8 mm, lungimea de 92.3 mm, iar greutatea de aproximativ 440 de grame. Obiectivul captează imagini clare și detaliate la toate distanțele focale, datorită dispunerii celor patru elemente asferice și celor două bucăți de sticlă ED (cu dispersie foarte scăzută), astfel încât aberațiile din imagine – cum ar fi cea cromatică – sunt reduse, obținându-se o performanță de înaltă rezoluție din centrul imaginii și până în marginile cadrului. Obiectivul 24-50mm F2.8 G integrează o diafragmă circulară cu 11 lamele care, împreună cu optimizarea aberației sferice, oferă un efect bokeh frumos și fluid, caracteristic gamei de obiective G. Noul obiectiv are o distanță minimă de fotografiere de 0.19 m (autofocalizare) la capătul superangular al zoom-ului și un raport maxim al factorului de mărire de 0.30 x (autofocalizare), asigurând o fotografiere la prim-plan de înaltă calitate.

 

Calitatea este evidențiată și de funcția de autofocalizare (AF), iar asta pentru că obiectivul echipat cu două motoare liniare oferă o focalizare de înaltă viteză și precizie, care permite urmărirea clară a subiectului aflat în imagine, totul într-un mod extrem de silențios. De asemenea, noul obiectiv suportă fotografierea în rafală de mare viteză cu urmărire AF/AE de până la 120 de cadre pe secundă pentru camera mirrorless full-frame Alpha 9 III[i]. Pentru cei care doresc o performanță video solidă, funcția de urmărire AF (autofocalizare) este disponibilă pentru înregistrarea[ii] 4K 120p sau FHD 240p la un număr mare de cadre, unde este necesar un control strict al focalizării și, în plus, suportă stabilizarea[iii] imaginii in-body în Active Mode pentru imagine stabilă în timpul mersului. Obiectivul este compatibil, de asemenea, cu funcția de breathing compensation de pe camere, permițând astfel o exprimare[iv] video de înaltă calitate. Focalizarea manuală este intuitivă, mulțumită implementării răspunsului liniar la focalizare manuală, permițând realizarea de imagini fluide, de înaltă calitate.

 

Noul obiectiv beneficiază de funcții ușor de utilizat, cum ar fi un buton personalizabil de focus hold, inel pentru reglarea deschiderii diafragmei, comutator ON/OFF pentru clickul diafragmei și comutator pentru modul de focalizare, oferind o operabilitate ridicată și un control complet asupra procesului de fotografiere sau înregistrare video. În plus, pentru o și mai mare ușurință în utilizare, obiectivul este proiectat pentru a fi rezistent[v] la praf și umiditate, cu un strat de fluorină care împiedică reziduurile să se lipească de suprafața sa frontală.

 

Preț și Disponibilitate

Noul obiectiv 24-50mm F2.8 G va fi disponibil la finalul lunii aprilie la un preț de aproximativ 6500 lei. Acesta va fi comercializat la o serie de distribuitori autorizați Sony din Europa.