Romanian Software (colorful.hr) Black Friday – reducere la soluțiile digitale de HR

Share

Romanian Software, lider al pieţei de software în domeniul resurselor umane prin platforma colorful.hr, anunță începerea campaniei de Black Friday pe 14 noiembrie cu reduceri de 50% pentru implementarea ultimelor noutăți din aplicație și nu numai.  

Pe parcursul anului 2022, Romanian Software a lansat noi funcționalități, module, integrări și parteneriate disponibile în aplicația colorful.hr, iar de Black Friday le oferă cu 50% reducere la costul de implementare și 3 luni gratuite de licențiere în cloud. Adițional, compania software a pregătit și o ofertă pentru clienții noi prin care pot să-și achiziționeze un pachet de 4 soluții digitale de HR la jumătate de preț.

„Adoptarea tehnologiilor HR este nevoia momentului. Pe măsură ce forța de muncă devine mai dispersată, companiile trebuie să-și îndrepte atenția înspre tehnologii care să facă posibilă colaborarea flexibilă. Transformarea digitală prin care multe companii au trecut forțat din cauza pandemiei nu se va opri, iar departamentele de HR clasice care operează cu dosare și baze de date fizice se schimbă. De Black Friday am ales să facem această digitalizare mai accesibilă, atât noilor clienți, cât și celor existenți care au în minte să-și eficientizeze și alte procese. Pentru a eficientiza și a îmbunătăți agilitatea departamentelor de HR, am inclus în oferta noastră atât un pachet HR START, dedicat noilor clienți care doresc să-și înceapă transformarea digitală, cât și funcționalități avansate, precum plata de avansuri salariale, fluxuri de bonusuri sau semnătură electronică pentru clienții existenți.”, a declarat Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software.

Oferta de anul acesta ține cont de nevoile angajaților, susținând, în același timp, și obiectivele companiilor. Conform unui studiu efectuat recent, 22% dintre organizații se confruntă cu probleme de retenție din cauza noilor cerințe din partea angajaților în ceea ce privește procesele de lucru. Angajații din prezent își doresc medii de lucru digitale, unde să primeze eficiența, procesele simple și dezvoltarea lor profesională continuă. Companiile doresc să-și rețină talentele, iar acest lucru nu se va întâmpla decât prin îmbunătățirea modului în care fac lucrurile: organizat, centralizat și cu o atenție sporită asupra experienței angajaților.