Share the post "ROCA X VC anunță perspective noi de creștere pentru industria de startup-uri"
Într-un context în care investițiile în startup-uri de tehnologie au stagnat în ultimii 2 ani, iar sentimentul de prudență a fost predominant în industria de venture capital, ROCA X Venture Capital anunță un final de 2023 și un prim trimestru de 2024 extrem de active. Prima veste importantă este achiziția CODA Intelligence, un startup românesc specializat în soluții de cybersecurity, de către PDQ, o importantă companie americană de software, având produse complementare cu ale CODA, și cu operațiuni la nivel global.
Odată cu această achiziție strategică, PDQ a anunțat și lansarea PDQ Detect, o soluție inovativă dezvoltată cu ajutorul startupului românesc CODA Intelligence, pentru scanarea și gestionarea vulnerabilităților de software.
CODA Intelligence este una dintre primele companii identificate și selectate de echipa ROCA X, în 2019. La la momentul respectiv, echipa CODA avea doar un produs minim viabil (MVP). Pentru a susține ambițiile fondatorilor de a dezvolta un produs destinat în principal pieței din USA, având în vedere stadiul incipient a startup-ului, a fost necesară o finanțare sindicalizată. Acestă finanțare a fost inițiată de ROCA X, care a cooptat alături și alți co-investitori de încredere. Top of FormTop of Form
„La mai puțin de cinci ani de la înființarea fondului, acest exit semnificativ dintr-un startup susținut încă dintr-un stadiu incipient demonstrează capacitatea ROCA X de a identifica nestemate neșlefuite și de a cultiva un portofoliu de startup-uri cu potențial de creștere exponențială. De asemenea, acest exit confirmă potențialul pieței din România și, mai important, dedicarea noastră de a ne ține promisiunea față de investitorii noștrii, IRR-ul rezultat din această tranzacție fiind de 50%”, a declarat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X. „Suntem încântați să sărbătorim încă un exit de impact și suntem mândri că am jucat un rol esențial în parcursul de creștere al CODA Intelligence în domeniul securității cibernetice”.
După o perioadă de prudență, ecosistemul de startupuri dă semne de optimism. În ceea ce privește activitatea din primul trimestru al acestui an, ROCA X mai anunță și alte investiții în startup-urile din portofoliul său, demonstrând angajamentul continuu al VC-ului românesc în a stimula utilizarea tehnologiei disruptive pentru a crea impact pozitiv la nivelul societății și de a contribui la dezvoltarea ecosistemului de startupuri.
ROCA X a participat la runda de finanțare a fintech-ul FilmChain, companie aflată deja în portofoliul ROCA X, având ca investitor principal fondul Holt IntersXion, VC din Canada, specializat în industria de entertaiment și fintech, în care activează și FilmChain. La runda de finanțare în valoare de $3M (£2.3M) au participat și alți reprezentanți ai industriei, precum TechAngels Romania, DeBa Ventures, Hearst etc., iar runda este încă deschisă pentru un tichet de 0.5 milioane de dolari, investitorilor doritori. Filmchain este o companie de tehnologie financiară (fintech), cu sediul în Londra, fondată de două românce, specializată în gestionarea veniturilor în timp real din industria internațională de film, televiziune și gaming.
În acest prim trimestru, fondul ROCA X a inițiat runde de finanțare follow-on și către startupurile iFactor și Munevo, pentru a susține planurile acestora de creștere. „La ROCA X, credem că tehnologia disruptivă poate a aduce schimbări pozitive la nivelul societății și poate crea valoare adaugată. De aceea, în ultimele 12 luni, am continuat să susținem companiile care au arătat reziliență prin investiții totale în valoare 1,5 milioane euro, ceea ce reprezintă un procent considerabil din dimensiunea fondului nostru în companii, precum Bunnyshell, Kinderpedia, Milluu, Medicai, Rayscape și Munevo, alături de investitori existenți și noi, contribuind, totodată, cu know-how și mentorat”, a adaugat Alexandru Bogdan, CEO ROCA X.