Qualysoft România a încheiat anul 2022 cu o creștere de 55% a cifrei de afaceri

Share

Compania de servicii software Qualysoft Romania a înregistrat o creștere cu 55% a cifrei de afaceri comparativ cu exercițiul financiar precedent.

Numărul de angajați a crescut cu 25% fiind selectați specialiști pentru roluri-cheie care lucrează în proiecte naționale și globale cu o complexitate ridicată. O parte dintre ei, spre exemplu, lucrează la digitalizarea ANAF-ului din Indonezia, unul dintre cele mai extinse proiecte în care echipa de specialiști IT de la București este implicată.

“Deși contextul global și regional a fost unul dificil și va continua să rămână așa cel puțin în următoarele șase luni, compania noastră a reușit să își atingă obiectivele de creștere și chiar să le depășească în anumite segmente. Pe lângă țintele volumetrice atinse, am reușit să ne cristalizăm și un focus vertical pe domenii cum ar fi Servicii Financiare, Telecom, Retail, Energie și Utilități, Industrie ș.a.m.d., dar și să aplicăm expertiza acumulată în proiecte de dezvoltare și digitalizare, chiar la nivel local. Pentru ele, am reușit să utilizăm și capacitatea și expertiza grupului, foarte pregnante în zona de soluții la cheie sau în zona de low-code/no-code. În paralel, încercăm să acordăm o atenție sporită și vom investi din ce în ce mai mult în dezvoltarea capitalului uman care foarte probabil ne vor menține un grad de retenție foarte bun, unul etalon pentru piața locală.  Rămânem însă precauți referitor la perspectivele acestui an.”, explică Radu Postolache, General Manager al Qualysoft România și Head of Consulting & Development Services al Qualysoft Group.

În scenariul pesimist, cifra de afaceri a companiei este așteptată să înregistreze o creștere la final de 2023 de aproximativ 20%, comparativ cu 2022. În scenariul optimist, în cazul estompării tensiunilor economice și politice si concretizării oportunităților curente, considerabil mai multe față de cele din anii precedenți, compania poate avea o creștere a cifrei de afaceri de peste 35% la nivel anual.

“Anul 2022 a fost pentru noi un an de investiție, în oameni, în proiecte, în dezvoltare tehnică, în conturarea unor pachete de beneficii mai atractive și, nu în ultimul rând, în fidelizarea partenerilor curenți. A fost primul an în urma căruia putem spune că avem o echipa completă din punct de vedere operațional, recrutare, livrare, vânzări și tehnic. Avantajul pe care noi considerăm că îl deținem față de competiție este legat de echilibrul dintre inovație, stabilitate și bugete, agregate în potențialul pe termen mediu și lung pe care încercăm să îl păstrăm față de clienți, parteneri și colegi.”, adaugă Ramona Dimache, Service Delivery Director al Qualysoft România.

În prezent, echipa Qualysoft din România a ajuns la peste 80 de specialiști iar până la finalul anului este preconizată o majorare a acesteia cu 35%.

„În următorul an, Qualysoft își propune să crească echipa cu roluri precum: Technical Leads și Technical Architects cu focus pe diverse tehnologii, Project Managers, Business Analysts, Test Manager, DevOps Lead, Infrastructure Architect, dar vom continua creșterea și în echipa de software development și testare, cu focus pe zonele de .NET, JAVA, DevOps, React/Angular, C/C++ si altele”, explică Ramona Dimache.

Compania are ca preocupare implicarea în proiecte de anvergură pentru digitalizarea jucătorilor globali din domenii precum serviciile financiare, telecom, retail, energie, securitate etc, astfel, Qualysoft România are expunere internațională atât direct, prin clienți din SUA sau Europa, cât și prin intermediul grupului din care face parte. Această expunere internațională vine la pachet o creștere a așteptărilor la nivel tehnic, de aceea compania investește permanent în pregătirea angajaților săi, prin programe de training specializate, atât in-house, cât și extern, prin participarea la workshop-uri și conferințe locale, cât și în străinătate.