Share the post "Orange Romania investește în viitorul comunităților și în inițiative de mediu prin noi parteneriate de sustenabilitate"
Orange Romania lansează trei noi parteneriate cu societatea civilă, alocând aproximativ 1 mil. euro, pentru următorii doi ani, prin facilitatea fiscală de redirecționare a impozitului pe profit, în proiecte dedicate protecției mediului și rezilienței climatice. Prin inițiative precum sprijinirea programului Recicleta, finanțarea proiectelor de reziliență climatică prin Platforma de Mediu pentru București și susținerea Via Transilvanica, compania își reafirmă angajamentul față de sustenabilitate și de dezvoltarea comunităților locale.
”De 27 de ani ne implicăm în acțiuni menite să aducă schimbare în România. Știm însă că această schimbare implică eforturi și echipe care pun suflet și dedicare #PentruMâine. Am ascultat mereu vocea partenerilor, clienților și a societății civile în implicarea noastră comunitară, iar nevoia pentru idei care pot crea impact colectiv pentru protecția patrimoniului natural, reducerea riscurilor climatice și educația de mediu au fost teme comune în discuții. Parteneriatele pe care le anunțăm astăzi sunt complementare eforturilor Orange de reducere a amprentei de carbon, precum și celor ale implicării în zona de educație.” spune Veronica Dogaru, Corporate Communications & CSR Director
Orange Romania investește anual în acțiuni privind reducerea emisiilor proprii de CO2, economia circulară și încurajarea clienților în a adopta un comportament responsabil în privința tehnologiei, precum și în programele de educație, de dezvoltare a competențelor digitale și mediu.
Proiecte comunitare pentru un viitor sustenabil
- Recicleta, alături de Viitor Plus
Orange va susține programul Recicleta, un serviciu de economie socială cu statut de unitate protejată, care oferă servicii de colectare deșeuri pentru reciclare. Programul vizează atât școlile din București și zonele limitrofe, cât și micile companii. Recicleta promovează grija față de mediu și echitatea socială, asigurând transportul deșeurilor cu cargo-triciclete și o mașină electrică, fără a polua aerul capitalei. Totodată, oferă locuri de muncă stabile persoanelor cu nevoi speciale și oferă elevilor o experiență educativă valoroasă privind sustenabilitatea.
- Rundă de finanțare pentru proiecte de reziliență climatică
Împreună cu Fundația Comunitară București, Orange va susține crearea unei runde de finanțare dedicate proiectelor care abordează probleme și oportunități legate de reziliența climatică. Adaptarea la schimbările climatice este esențială pentru orașele noastre și pentru noi toți. De aceea, din dorința de a crea premisele pentru acțiune colaborativă în societatea civilă, Orange sustine demersul Fundației Comunitare București de creare a unei runde de finanțare pentru proiecte sau inițiative care abordează probleme și oportunități legate de reziliența climatică.
- Partener de mentenanță Via Transilvanica
Orange se alătură eforturilor de protejare a patrimoniului natural și cultural al României. Astfel, contribuie la acțiunile constante de mentenanță a întregului drum de 1400 km care conectează până la 12 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, susținând eforturile de a transforma “drumul care unește” într-o infrastructură turistică de rang internațional.
Pe lângă aceste parteneriate, Orange își reafirmă angajamentul față de programele de educație și incluziune digitală, continuând sprijinul pentru Fundația Orange și pentru cele mai importante competiții naționale de securitate cibernetică.