Motorola a lansat un nou model din gama moto g, g62 5G, cu ecran premium, sistem de camere impresionant și tehnologia Dolby Atmos.
G62 va fi disponibil în România începând cu data de 27 iunie, online și în magazinele partenerilor autorizați, la prețurile recomandate de 1.199 lei pentru varianta cu 4GB RAM și 128GB spațiu de stocare și 1.099 lei pentru varianta cu 4GB RAM și 64GB spațiu de stocare.
Moto G62 5G este prevăzut cu un ecran Full HD+ de 6,5 inci și este ideal pentru transportul ușor, datorită dimensiunii sale compacte. În plus, rata de refresh de 120 Hz permite derularea lină și clară a conținutului pentru a asigura o tranziție eficientă între aplicații, jocuri sau site-uri web.
De asemenea, difuzoarele stereo și sunetul Dolby Atmos le permit utilizatorilor Motorola să se bucure de divertisment, filme și muzica preferată fără limite.
Modelul este dotat cu un sistem de camere impresionant, ce ajută utilizatorii să capteze fotografii mai clare și vibrante. Camera principală de 50 MP permite realizarea fotografiilor clare, la lumină scăzută, în timp ce obiectivul ultra-wide de 8 MP ajută la realizarea imaginilor pline de detalii, iar camera Macro Vision de 2 MP integrată captează portrete la o calitate profesională. Mai mult, noul moto g62 5G le permite utilizatorilor să înregistreze două perspective diferite simultan, cu ajutorul funcției Dual Capture. Dispozitivul incorporează și o cameră selfie de 16MP, cu funcția Face Beauty Video integrată, pentru un finisaj impecabil.
Moto G62 5G are Snapdragon 480+ 5G și cu o baterie de 5.000 mAh
Întreaga gamă de dispozitive Motorola este protejată de malware-uri sau threat-uri prin intermediul tehnologiei ThinkShield pentru mobil, dar moto g62 5G este, de asemenea, disponibil în variantă Business cu certificare Android Enterprise Recommended, ce oferă utilizatorilor B2B protecție sporită, cu actualizări suplimentare de software și securitate timp de 4 ani, plus certificări de top, precum FIPS 140-2. În plus, Motorola a încheiat un parteneriat cu Zimperium, pentru Moto Threat Defense, un sistem bazat pe AI ce protejează utilizatorii împotriva amenințărilor, precum phishing-ul.
Platforma ThinkShield oferă o siguranță îmbunătățită datorită sistemelor de securitate integrate, ce protejează datele utilizatorilor Motorola împotriva malware-urilor, phishing-ului și a altor amenințări.
Moto G62 5G este prevăzut cu cea mai recentă versiune de Android 12 și este disponibil în culorile Midnight Gray și Frosted Blue.