Share the post "Meta va eticheta imaginile generate de AI pe Facebook, Instagram și Threads"
Meta a colaborat cu partenerii din industrie pentru a se alinia la standarde tehnice comune care să semnaleze faptul că o parte din conținut a fost creat cu ajutorul inteligenței artificiale. Capacitatea de a detecta aceste semnale va permite să etichetăm imaginile generate de AI pe care utilizatorii le postează pe Facebook, Instagram și Threads. Compania dezvoltă acum această capacitate, iar în lunile următoare va începe să aplice etichete în toate limbile acceptate de fiecare aplicație.
Atunci când imaginile fotorealistice sunt create cu ajutorul funcției Meta AI, compania face mai multe lucruri pentru a se asigura că oamenii știu că este implicată AI, inclusiv prin plasarea unor repere vizibile pe care utilizatorii le pot vedea pe imagini, precum și a unor semne invizibile și metadate încorporate în fișierele de imagine. Folosirea atât a marcajelor invizibile, cât și a metadatelor în acest mod, îmbunătățește atât soliditatea acestor indicatori invizibili, dar ajută și alte platforme să îi identifice. Aceasta este o parte importantă a abordării responsabile pe care Meta o adoptă pentru a crea funcții de inteligență artificială generativă.
Deoarece conținutul generat de inteligența artificială apare pe internet, Meta a colaborat cu alte companii din industrie pentru a dezvolta standarde comune de identificare a acestuia prin intermediul unor forumuri, precum Partnership on AI (PAI). Marcajele invizibile utilizate pentru imaginile Meta AI – metadatele IPTC și marcaje invizibile – sunt în conformitate cu cele mai bune practici ale PAI. Meta construiește instrumente de vârf în industrie care pot identifica marcajele invizibile la scară largă – mai exact, informațiile “generate de AI” din standardele tehnice C2PA și IPTC – datorită cărora este posibilă etichetarea imaginilor de la Google, OpenAI, Microsoft, Adobe, Midjourney și Shutterstock, pe măsură ce acestea își pun în aplicare planurile de adăugare a metadatelor la imaginile create cu instrumentele lor.
În timp ce industria lucrează pentru a obține această performanță, Meta adaugă o funcție prin care oamenii pot dezvălui atunci când partajează clipuri video sau audio generate de inteligența artificială, astfel încât să le putem adăuga o etichetă. Utilizatorii vor fi obligați să utilizeze acest instrument de informare și etichetare atunci când postează conținut organic cu un videoclip fotorealistic sau un sunet audio realistic, care a fost creat sau modificat digital, iar Meta poate aplica sancțiuni dacă nu fac acest lucru. În cazul în care compania decide că acel conținut creat sau modificat digital (imagistic, video sau audio), determină un risc deosebit de ridicat de a înșela în mod substațial publicul cu privire la o chestiune importantă, poate adăuga o etichetă mai proeminentă, astfel încât oamenii să aibă mai multe informații și context.