Lenovo România anunță cele 13 poziții disponibile în cadrul celei de-a 13-a ediții a programului de internship RISE UP

Share

Lenovo România dă startul celei de-a 13-a ediții a programului de internship RISE UP (Romania Internship Smarter Experience) în cadrul platformei Stagii pe Bune și anunță cele 13 poziții disponibile în acest an, pe partea de programare și dezvoltare software. Programul de internship al Lenovo România este plătit și se desfășoară pe o perioadă de 3 luni (1 iulie – 30 septembrie 2025), iar în acest an sunt disponibile 13 poziții, printre care: AI Developer, Backend Software Developer, Frontend Developer, FullStack Developer (JavaScript), Product Engineer.

 

„În fiecare an, programul nostru RISE UP reunește tineri talentați și le oferă o experiență practică, autentică, despre ce înseamnă să lucrezi într-o companie de tehnologie. Energia, pasiunea și dorința lor de a transforma idei în realitate ne inspiră și aduc un suflu nou organizației noastre. Aceasta este una dintre cele mai așteptate perioade ale anului, plină de entuziasm și curiozitate pentru întâlnirea cu viitoarea generație de inovatori. Suntem extrem de mândri și recunoscători tuturor studenților care au votat programul nostru în top 3 cele mai bune programe de internship din România! Anul acesta, ducem experiența la un alt nivel – unii dintre interni vor contribui direct la dezvoltarea unei funcționalități care va fi integrată într-unul dintre produsele noastre. Toți participanții vor avea ocazia să lucreze la un proiect real, să acceseze resurse hardware din data center-ul nostru și să-și prezinte rezultatele în cadrul RISE UP Summit, unde echipa noastră locală, liderii companiei, profesorii universitari și partenerii din industrie le vor recunoaște și celebra realizările”, a declarat Ileana Petrișor, Software Development Director în cadrul Lenovo România.

 

Candidații care vor aplica pentru cele 13 poziții disponibile vor fi evaluați la sediul Lenovo pe durata a 3 zile, în luna martie, în cadrul Assessment Center Days, un amplu eveniment de recrutare, care include mai multe activități: o prezentare a companiei și proiectelor ce se vor desfășura în timpul internship-ului, turul laboratorului din sediul Lenovo România etc.

 

Programul de internship al Lenovo România a fost lansat în anul 2012, prin intermediul platformei Stagii pe Bune, iar în cei peste 13 ani de existență a crescut și a evoluat constant, fiind în top 3 Cele Mai Bune Programe de Internship din România în 2024, votate de către tinerii studenți și absolvenți din România, conform studiului Piața Forței de Muncă Hipo.ro în 2024.

 

77 de tineri au fost selectați să participe la stagiul de practică oferit de Lenovo România de la lansarea programului până în prezent, iar cel puțin jumătate dintre aceștia au fost angajați pe diverse posturi – de la Testers, Python Solution Engineers, DevOps Engineers, până la JavaScript Engineers și Security Engineers.

 

Înscrierile pentru stagiile de practică puse la dispoziție de Lenovo România se pot face online, prin intermediul platformei Stagii pe bune, în perioada 17 februarie – 1 iulie 2025 sau în cadrul evenimentului Stagii pe Bune din data de 1 martie, care va avea loc în București, la Biblioteca Națională. Pentru a participa, candidații trebuie să aibă un cont valid pe stagiipebune.ro și să își rezerve locul la acest eveniment.

 

În cadrul evenimentului, tinerii vor avea ocazia să discute cu specialiști Lenovo România, dar și cu foști participanți în program și actuali angajați, care le pot povesti atât despre activitatea companiei și oferta de stagii, cât și despre impactul pe care l-a avut această experiență asupra carierei și dezvoltării personale.