Share the post "Lenovo lansează noi dispozitive și soluții AI pentru mediul educațional"
Lenovo™ a anunțat în cadrul Future of Education Technology Conference® (FETC) 2025, noi soluții hardware pentru elevi și profesori, care le facilitează conectarea, colaborarea și interacțiunea, indiferent de locul în care se află. Cele mai noi produse din portofoliul Lenovo Education includ laptopuri cu Windows 11 sau ChromeOS, concepute pentru a le permite elevilor și profesorilor să adopte un proces de învățare digitală de cel mai înalt nivel, precum și să valorifice aplicațiile AI generative care îmbunătățesc productivitatea zilnică. Aceste soluții educaționale, alături de multe altele, vor fi prezentate și la Bett 2025, în perioada 22-24 ianuarie, unde Lenovo va prezenta noutăți legate de utilizarea inteligenței artificiale în domeniul educațional, dar și de colaborarea cu Ducati în domeniul învățământului STEM.
„Educația continuă să evolueze la nivel mondial datorită progreselor și soluțiilor pentru mediul educațional oferite de tehnologie”, a declarat Stuart King, Executive Director și Global Head of Education Segment, Lenovo. „Lenovo își propune să răspundă cerințelor responsabililor CTO, administratorilor IT, profesorilor și elevilor care au nevoie de dispozitive flexibile și fiabile, adaptate atât sălilor de clasă, cât și mediilor digitale, precum și de sisteme care utilizează inteligența artificială pentru a îmbunătăți procesul de predare și învățare.”
Cu o conectivitate îmbunătățită și o durabilitate sporită, testate pentru mediul educațional, noile laptopuri Lenovo oferă profesorilor, elevilor și părinților acces la o tehnologie inovatoare pe care se pot baza pentru a susține un proces de învățare la cel mai înalt nivel. Gama completă de dispozitive și accesorii include Lenovo Chromebook Plus 2-in-1 (14”, 10), Lenovo Smart Charger, Lenovo Device Intelligence for Education, Lenovo 13w 2-in-1 Gen 3 PC, precum și PC-urile Lenovo 500w, 300w și 100w Gen 5.
Lenovo Chromebook Plus 2-in-1 (14”, 10)
- Lenovo Chromebook Plus 2-in-1 asigură performanța, viteza, memoria și spațiul de stocare de care profesorii și personalul din sistemul educațional au nevoie, dar oferă și securitate pe mai multe niveluri și un management simplu, folosind inteligența artificială pentru a ajuta profesorii să fie mai productivi.
- Este echipat cu procesoare Intel® Core (Core 5, Core 5/Core 7 SIPP opțional) pentru multitasking, grafică superioară și conectivitate fiabilă.
- Este compatibil cu Google AI și asigură accesul la Gemini, asistentul AI avansat de la Google pentru mediul educațional, fiind dotat cu funcții precum Help Me Read și Help Me Write, care îmbunătățesc productivitatea profesorilor. Astfel, aceștia petrec mai puțin timp redactând planificarea lecțiilor și scriind emailuri și mai mult timp concentrându-se pe rezultatele educaționale ale elevilor.
- Cu o greutate de doar 1,5 kg și o grosime de 17,5 mm, acest dispozitiv convertibil portabil are un ecran tactil IPS FHD WUXGA (1920×1200) de 14” cu luminozitate de 300 nit și raport ecran-corp 16:10.
- Memoria LPDDR5X de până la 16 GB și spațiul de stocare SSD de până la 512 GB permit gestionarea volumelor de lucru solicitantei.
- Dispune de mai multe porturi, inclusiv două porturi USB-C, două porturi USB-A și un port HDMI, pentru o conectivitate fără întreruperi pentru dispozitive și periferice.
- Productivitate pe tot parcursul zilei, în clasă sau în afara ei, datorită bateriei cu autonomie de până la 11 ore și conectivității puternice Wi-Fi 7 și Bluetooth 5.3.
- Securitate avansată – pe lângă controlul centralizat pentru administratorii de sistem și accesul 24/7 la asistența Google, modelul Chromebook Plus beneficiază de un sistem de protecție „în profunzime” cu mai multe niveluri de securitate, inclusiv autentificare cu doi factori pentru conectări sigure, sandbox antivirus, deblocare prin amprentă și o funcție de verificare la pornire, care detectează și remediază automat eventualele probleme cauzate de malware. Actualizările regulate și automate mențin dispozitivul protejat împotriva celor mai noi amenințări de securitate.
Lenovo Device Intelligence pentru educație
Lenovo Device Intelligence (LDI) este acum disponibil pentru ChromeOS prin integrarea directă cu Google Admin Console. Managementul sistemelor și mentenanța echipamentelor Chromebook pot reprezenta o provocare pentru echipele IT din școli, mai ales atunci când bugetele sunt limitate, personalul este redus, iar activitatea de administrare acoperă zone întregi. În contextul unui număr mare de dispozitive utilizate, defecțiunile acestora pot afecta durata de viață și resursele IT. Folosind inteligența artificială predictivă, LDI oferă echipelor IT instrumentele necesare pentru a anticipa și preveni problemele comune legate de sistemele și performanța Chromebook, fiind concepute pentru a maximiza timpul de funcționare și durata de viață.
Prin integrarea directă cu Google Admin Console, LDI oferă un sistem de control centralizat, care permite echipelor IT să acceseze informații atât la nivelul întregii flote de dispozitive, cât și la nivelul fiecărui dispozitiv în parte. Acesta monitorizează indicatori precum starea generală a dispozitivelor, defecțiunile, aplicațiile care afectează performanța, nivelul bateriei, spațiul de stocare și altele, pentru a identifica problemele critice la nivelul întregii flote de dispozitive dintr-o școală. LDI detectează problemele actuale, defecțiunile care s-au produs deja, dar și pe cele care ar putea apărea în viitor. Atunci când este identificată o zonă potențială de risc, sistemul alertează echipa IT cu informații și recomandări pentru remediere.
Lenovo Smart Charger
Lenovo oferă acum un Smart Charger pentru Chromebook, o soluție de încărcare elegantă și compactă, care redefinește modul în care utilizatorii de Chromebook din mediul educațional își pot încărca dispozitivele. Conceput pentru a încărca simultan până la cinci dispozitive conectate prin USB-C și pentru a monitoriza în timp real nivelul bateriei, încărcătorul este mai performant decât alternativele voluminoase și perimate. Ideal pentru administratorii IT din sistemul educațional, dispozitivul flexibil și eficient este construit pentru a simplifica nevoile de încărcare.
Nou PC Lenovo cu Windows 11
Lenovo 13w 2-in-1 Gen 3
- Este echipat cu procesoare până la Intel® Core™ 5 pentru performanțe îmbunătățite.
- Experiența de utilizator este îmbunătățită, datorită ecranului mai luminos de 400 nit, a soluției DBEF5 de la 3M, tehnologiei Lenovo Pencil Touch și sunetului audio optimizat cu ajutorul inteligenței artificiale pentru o calitate superioară.
- Construit în conformitate cu standardele Mil-spec 810H care asigură o mai bună protecție a dispozitivului la rigorile din mediul educațional.
- Ușor de reparat – consumatorii pot opta pentru un model cu 10 componente ușor de înlocuit, inclusiv două porturi USB-C, baterie, ventilator și difuzor.
- Caracteristici de securitate avansate, precum obturator pentru camera web, cititor de amprente opțional, BIOS cu auto-reparare și funcția Secure Wipe.
Lenovo 500w/300w/100w Gen 5
- Echipate cu procesor până la Intel® Core™ 3 N350 pentru multitasking rapid și eficient, adaptate nevoilor actuale ale elevilor de liceu.
- Ecranele tactile mari, cu luminozitate de până la 300 nit, asigură imagini clare și luminoase, iar Corning® Gorilla® Glass protejează ecranul împotriva zgârieturilor.
- Datorită camerei video frontale și noii funcții de optimizare a microfonului cu ajutorul AI, sesiunile de colaborare pentru proiecte de grup sunt îmbunătățite.
- Lenovo Pencil Touch transformă orice creion No. 2 într-un instrument digital pentru luarea notițelor și proiectare pentru Lenovo 500w și Lenovo 300w.
- Durabilitate mai mare – porturi întărite, piciorușe din cauciuc anti-dezlipire și tastatură anti-pick.
- Proiectate pentru a proteja datele utilizatorilor prin intermediul Windows Secure Core PC, criptare dTPM 2.0 și funcția Secure Wipe.
Prețuri și disponibilitate în EMEAiii
- Lenovo Chromebook Plus 2-in-1 (14”, 10) va fi disponibil începând cu al doilea trimestru al anului 2025 la un preț de pornire de 649 euro (TVA inclus).
- Lenovo Smart Charger va fi disponibil începând cu jumătatea lunii aprilie 2025 la un preț de pornire de 64 euro (fără TVA).
- Lenovo 13w 2-in-1 Gen 3 va fi disponibil începând cu primul trimestru al anului 2025 la un preț de pornire de 669 euro (fără TVA).
- Lenovo 500w va fi disponibil începând cu primul trimestru al anului 2025 la un preț de pornire de 379 euro (fără TVA).
- Lenovo 300w va fi disponibil începând cu primul trimestru al anului 2025 la un preț de pornire de 349 euro (fără TVA).
- Lenovo 100w va fi disponibil începând cu primul trimestru al anului 2025 la un preț de pornire de 319 euro (fără TVA).