Share the post "HUAWEI WATCH GT 3 Pro și WATCH D au primit certificare medicală în România"
Smartwatch-urile Huawei WATCH D și HUAWEI WATCH GT 3 Pro au primit avizul de funcționare acordat de Ministerul Sănătății din România prin intermediul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Așadar se atestă faptul că dispozitivele pot fi considerate unele de tip medical, prin intermediul noilor sale aplicații HUAWEI ECG1. De asemenea, cele două ceasuri au primit toamna aceasta și certificarea internațională europeană prin care se atestă faptul că pot fi utilizate ca dispozitive medicale.
Astfel, cu funcția ECG de pe WATCH GT 3 Pro si WATCH D, ce urmeză să fie lansat în această iarnă, utilizatorii vor putea face o electrocardiogramă direct de la încheietură, pentru a-și monitoriza ritmul cardiac și potențialele riscuri pentru sănătatea inimii. Aplicația de EKG de la Huawei poate fi folosită în 33 de țări europene, precum și în China, Thailanda, Columbia și Noua Zeelandă, dacă este descarcată cea mai nouă versiune a aplicației Huawei Health din AppGallery.
HUAWEI WATCH D este un smartwatch complet funcțional care, în afară de măsurarea sănătății, acceptă și toate caracteristicile unui smartwatch.
Primul pas în a conștientiza la scară largă importanța prevenției este acela de a o face mai accesibilă.
Conform studiului “Cum au europenii grijă de sănătatea inimii lor? Ce îi ajută în asta?” realizat de Huawei anul acesta în Europa, aproximativ 86% dintre respondenți au declarat că ar folosi opțiunea ECG pe smartwatch dacă ar fi disponibilă.
HUAWEI WATCH GT 3 Pro este ceasul unei persoane active căreia îi pasă de sănătatea sa
Acesta monitorizează ritmul cardiac în timp real, permițând utilizatorilor să-și monitorizeze sănătatea inimii, ajutând nu numai sportivii, ci și utilizatorii cu risc cardiovascular. Datele ECG obținute de pe dispozitivele Huawei îi pot ajuta să lucreze la obiceiurile lor bune de sănătate.
Ceasul vine echipat cu o tehnologie nouă și îmbunătățită a electrodului din interiorul său, pentru o captare mai bună și mai corectă a semnalului electrocardiogramei. Înăuntrul sau se află și un monitor de ritm cardiac Huawei TruSeen 5.0, iar electrodul este acoperiț cu PVD, pe spatele curbat și transparent al carcasei. Funcția de EKG se folosește de opt senzori fotoelectrici, dispuși într-o formație inelară, care obțin semnale și filtrează interferențele, oferind astfel rezultatele în timp real. Această tehnologie permite și notificarea utilizatorului în timp real, atunci când bătăile inimii sale se abat de la ritmul normal.
În plus, aplicația de EKG nu este singura funcție de monitorizare a sănătății pe care o oferă WATCH D și GT 3 Pro. Există și posibilitatea de monitorizare a nivelului oxigenului din sânge (SpO2) sau somnul, cu ajutorul tehnologiei Huawei TruSleep 2.0. De asemenea, utilizatorii pot observa nivelul de stres în timp real și pot realiza inclusiv exerciții de respirație pentru a se calma în momentele stresante.