Gartner: Până în 2023, 78% dintre directorii financiari vor crește sau vor menține investițiile în domeniul digital, chiar dacă inflația persistă

Share

Șaptezeci și opt la sută dintre directori financiari intenționează ca în următorii doi ani să mențină sau să crească investițiile în domeniul digital la nivelul companiilor de mari dimensiuni, potrivit unui sondaj efectuat de Gartner în luna mai 2022 în rândul a 199 de directori financiari și lideri seniori din departamentele financiare. Rezultatele relevate sunt în concordanță cu planurile directorilor financiari de a reduce costurile în alte domenii ale afacerii dacă inflația va persista în acest an.

Gartner i-a chestionat pe directorii financiari în legătură cu intențiile lor de investiții tehnologice până în 2023, atât în ​​cadrul departamentului lor, cât și în cadrul companiei. La nivel de organizație, 46% dintre respondenți au declarat că își extind planurile digitale, în timp ce 32% au spus că nu au fost planificate modificări.

Ritmul se menține, în pofida perturbărilor

Datele sondajului indică faptul că directorii financiari intenționează să accelereze evoluția investițiilor în transformarea digitală care au fost lansate cu seriozitate la începutul pandemiei, în conformitate cu previziunile Gartner IT Spending Forecast privind o creștere generală a cheltuielilor IT la nivel mondial în 2022. Potrivit afirmațiilor lui Bant, inflația este un nou catalizator care îi determină pe directorii financiari să intensifice investițiile în domeniul digital cu scopul de a reduce costurile operaționale ale afacerii și de a identifica noi surse de profitabilitate.

În cadrul propriilor departamente, directorii financiari intenționează să cheltuiască și mai agresiv pentru adoptarea de tehnologie, 52% dintre ei urmând să crească investițiile digitale, în timp ce 38% au declarat că intenționează să își protejeze nivelul actual de investiții.

Directorii financiari pun accent din ce în ce mai mare pe automatizare, ca strategie de atenuare a inflației, ceea ce se aliniază la constatările din sondajul Gartner Finance Technology Innovations Survey, care a chestionat liderii financiari cu privire la planurile lor de investiții pentru tehnologii financiare specifice în următorii doi ani. Datele au indicat o creștere planificată a investițiilor în automatizarea proceselor robotizate (RPA), automatizarea raportării și process mining, tehnologii esențiale pentru eficientizarea proceselor de rutină și eliberarea personalului pentru a se concentra pe activități cu valoare mai mare și productivitate sporită.