Gala Regista 2022 a premiat cele mai digitalizate instituții și primării partenere din România

Share

Regista Digital SA, compania dedicată digitalizării administrației publice din România, a premiat în cadrul Galei Regista 2022, eveniment desfășurat pe 20 ianuarie, primăriile și instituțiile publice care s-au remarcat anul trecut în procesul de digitalizare.

Obiectivul Galei a fost să ofere echipelor administrațiilor publice care folosesc Regista un cadru de celebrare a eforturilor lor pentru transformare digitală și, totodată, să ofere o perspectivă asupra oportunităților în acest domeniu.

În cadrul Galei s-au acordat premii pentru cinci categorii, dar și un premiu special din partea a echipei Regista. Astfel, cei șase câștigători ai primei ediții a Galei Regista au fost: Primăria Năvodari, județul Constanța la categoria Cea mai bună prezență în mediile sociale; Primăria Târgu Bujor, județul Galați – Cea mai bună interacțiune digitală cu cetățenii; Administrația Străzilor București – Cea mai digitalizată instituție; Primăria Sânmartin, județul Bihor – Cea mai digitalizată primărie de comună; Primăria Năvodari, județul Constanța – Cea mai digitalizată primărie de oraș și Primăria Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș – Premiul special Best Customer.

Cele cinci nominalizări pentru fiecare categorie și câștigătorii au fost desemnați în mod obiectiv pe baza informațiilor din platforma Regista și a unui punctaj care reflectă utilizarea reală a funcționalităților disponibile pentru procesul de digitalizare, un proces monitorizat de-a lungul întregii activități din anul 2021.

Gala de Premiere a fost precedată de o dezbatere privind noile provocări și oportunități în 2022 pe tema digitalizării în România, și în contextul accelerării proceselor de transformare digitală în perioada pandemiei. La dezbatere au participat personalități relevante din administrația publică, cât și reprezentanți ai unor companii de tehnologie de top precum: Alexandru Lăpușan, CEO și Co-fondator Zitec; Lucian Ungureanu, Cloud Business Group Lead, Microsoft România; Silvia Ionescu, Head of eCommerce, Banca Transilvania; Adrian Dinculescu, Managing Director, Namirial și Tudor Roșca, City Manager, Primăria Sector 1, București.

Totodată, în cadrul Galei au fost prezentate o serie de intervenții video realizate special pentru acest eveniment de către reprezentanții administrațiilor publice locale, Primari și City Manageri,  din orașe precum: Viena (Austria), Barcelona (Spania), Dublin (Irlanda), Tartu și Tallinn (Estonia) sau Leuven (Belgia). Mesajul comun care s-a regăsit în discursul reprezentanților din străinătate a fost acela că cetățenii trebuie să fie obiectivul principal și beneficiarii proceselor realizate cu ajutorul instrumentelor digitale. Succesul soluțiilor digitale depinde de accesibilitatea, interoperabilitatea și ușurința de utilizare a procedurilor prin care cetățenii pot intra în contact cu autoritățile indiferent de problema pe care o au de rezolvat.

„Organizarea Galei Regista 2022 este încă o inițiativă corelată cu misiunea Regista, și anume să accelerăm procesul de transformare digitală pentru un număr cât mai mare de instituții și companii din România. Ne dorim ca Gala Regista să devină un eveniment anual în care să celebrăm eforturile de digitalizare a echipelor din instituții, pentru că această Gală este în primul rând despre oamenii care aduc schimbarea. În timpul pandemiei, am văzut multe oportunități în comunitățile mici din țară, unde procesele de digitalizare se pot realiza cu viteză mai mare. De aceea, cred că pandemia a arătat că digitalizarea în România are șanse mai mari să plece din comunitățile mai mici, decât dinspre București spre toată țara. Anul acesta, avem multe planuri pentru Regista și deja lucrăm la noi module care vor îmbunătăți și mai mult relația dintre cetățeni și instituțiile publice”, a declarat Alexandru Lăpușan CEO și cofondator Zitec.   

Venituri estimate de 1,5 mil. euro pentru Regista în 2022
Pentru anul în curs, compania vizează o creștere de 50% a veniturilor, estimând că acestea vor atinge o valoare de 1,5 mil. euro până la finalul anului. Tot pentru acest an, Regista preconizează o rată de creștere a numărului de primării și instituții care folosesc platforma, dar și a numărului de conturi de contribuabili și a numărului de solicitări online (formulare, sesizări, programări) trimise prin portalul e-Guvernare. În ceea ce privește adopția modului de Plăți Online, lansat de companie anul trecut, Regista estimează că peste 100 de instituții publice vor activa modulul în 2022.

Regista își propune pentru acest an să susțină în continuare digitalizarea instituțiilor, iar pentru asta continuă dezvoltarea de noi funcționalități, precum: posibilitatea de plată online a impozitelor, pe lângă amenzi și taxe locale în parteneriat cu Banca Transilvania, dar și identificarea cetățenilor de la distanță prin video și aplicarea semnăturii electronice în parteneriat cu Namirial.

Gala Regista 2022 a fost organizată în parteneriat cu publicația online Spotmedia, partenerii principali ai evenimentului au fost Zitec, Microsoft, Banca Transilvania și Namirial, iar partenerii media sunt Total PR, Wall-street, 9AM, Start-up.ro, Ghidul Primariilor, Bursa, Economistul, BizPLUS și Agerpres. Evenimentul a fost susținut de Europa FM.

Până în prezent, peste 800 de instituţii publice şi companii din toate judeţele României şi-au îmbunătăţit procesele de lucru și au redus birocraţia prin intermediul Regista, lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de registratură şi managementul documentelor în administraţia publică locală. Regista are peste 15.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului peste 16 milioane de documente în aplicație, și numără peste 500 de instituții care folosesc portalul e-Guvernare.

Platforma Regista este dezvoltată de Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală. Zitec este una dintre puţinele companii româneşti recunoscută oficial ca Partener Gold Microsoft și este certificată conform standardelor ISO27001:2013 pentru Sistemul de management al securității informațiilor și ISO 9001:2015 pentru Sistemul de management al calității.

Regista automatizează și eficientizează activităţile din instituţiile administrației locale, județene și centrale dar și din companii private. Platforma facilitează atât o comunicare optimă între departamentele instituţiilor, cât şi între funcţionari şi cetăţeni, pentru o rezolvare rapidă şi mult mai organizată a solicitărilor primite. Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare şi cu toate informaţiile stocate în siguranţă în cloud Microsoft Azure în Uniunea Europeană.