Furnizorii de servicii de comunicații electronice pot solicita drepturi de utilizare în banda DECT în cadrul unei noi runde de acordare de licențe în această bandă

Share

ANCOM organizează o nouă procedură de acordare de licențe în banda 1880-1900 MHz (așa-numita „bandă DECT”). Astfel, furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice interesați de instalarea și exploatarea unor rețele publice de comunicații electronice de acces pe suport radio, cu stații de bază funcționând în tehnologie DECT în banda 1880-1900 MHz, în localități situate într-unul sau mai multe județe, pot transmite ANCOM, până la data de 04 iulie 2024 inclusiv, solicitări ferme de emitere a licențelor pentru utilizarea frecvențelor radio prin intermediul rețelelor menționate.

Procedura de obținere a licențelor în banda DECT (Digital Enhanced Cordless Telecommunications – telecomunicații digitale avansate pe suport radio)

Acordarea licențelor se realizează conform Documentului de poziție privind utilizarea spectrului radio la nivel național în banda de frecvențe 1880-1900 MHz.

Documentul respectiv se aplică din anul 2014, când Autoritatea a stabilit ca banda DECT să devină disponibilă la nivel național, document actualizat în anul 2019.

Într-o primă etapă a mecanismului de determinare a opțiunilor stabilit prin documentul de poziție, orice persoană interesată de obținerea unei licențe în banda menționată poate depune la registratura sediului central al ANCOM o solicitare fermă în acest sens, până la data de 04 iulie 2024 inclusiv, în care trebuie să-și prezinte opțiunile pentru zonele geografice (localități și județe) în care dorește să obțină drepturi de utilizare în banda DECT. Alocările de spectru radio pentru întreaga bandă DECT, acordate prin licență, au statut neexclusiv la nivelul fiecărui județ (în cazul municipiului București, acesta este considerat împreună cu județul Ilfov), dar au caracter exclusiv la nivel de localitate.

ANCOM va publica lista preliminară cu opțiunile exprimate de persoanele interesate pe județe și localități, în termen de 3 zile de la finalizarea etapei menționate anterior, furnizorii având apoi la dispoziție alte 5 zile calendaristice pentru a-și modifica opțiunile inițiale, dacă doresc, însă numai în cazul acelor localități pentru care s-au manifestat două sau mai multe opțiuni.

După încheierea celei de-a doua etape, Autoritatea va publica tabelul centralizator final, pe județe și localități, cu opțiunile exprimate de persoanele interesate și va emite licențele de utilizare a frecvențelor radio pentru banda DECT.

Licențele în banda DECT se vor acorda prin încredințare directă în cazul localităților pentru care este exprimată numai o opțiune, iar în cazul localităților pentru care își anunță interesul mai mulți furnizori, se va organiza o procedură de selecție comparativă, cu respectarea prevederilor relevante ale Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 140/2012 cu modificările și completările ulterioare.

Informații privind utilizarea benzii DECT

Banda de frecvențe 1880-1900 MHz (așa-numita „bandă DECT”) asigură o acoperire bună a teritoriului (însă fără a permite capacități semnificative de transmisii de date), motiv pentru care ANCOM și-a propus – prin elaborarea și adoptarea documentului de poziție – să încurajeze utilizarea acesteia, cu precădere în zonele geografice defavorizate din punct de vedere al accesului la servicii de comunicații electronice.

Banda DECT a fost utilizată în România încă din anul 2000 de către rețele de acces fix (inclusiv cu mobilitate limitată) pe suport radio în tehnologie DECT. În prezent, compania Orange România S.A. operează cu caracter exclusiv rețele locale DECT în 23 de localități din județul Galați și în 5 localități din județul Tulcea, prin intermediul a două licențe acordate la nivelul celor două județe, prin care a fost alocată cu caracter neexclusiv banda DECT. Prezenta procedură este organizată în condițiile în care cele două licențe ajung la termen.