Share the post "Extasy atrage o nouă rundă de finanțare de 700.000 de euro de la 9 investitori"
Extasy, platforma cu cele mai multe experiențe pentru timp liber din România (peste 1.000), înființată de Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD, și Sveatoslav Veaceslav Vizitiu, cofondator al platformei de sănătate pentru copii şi părinţi, Wello, atrage o nouă finanțare, de 700.000 de euro, de la 9 (nouă) investitori. Compania intră, astfel, într-o nouă etapă de dezvoltare, cu obiective de creștere a numărului de experiențe oferite și a utilizatorilor, concomitent cu extinderea internațională.
Înființată în 2020, Extasy se află, în prezent, la a treia rundă de finanțare, actualul lead investor fiind fondul de investiții Early Game Ventures, cu o investiție de 100.000 de euro. Totalul investițiilor atrase de platforma cu cele mai multe experiențe pentru timp liber ajunge, astfel, la 1,7 milioane de euro.
Noua rundă de investiții majorează valoarea companiei la peste 7,3 milioane de euro.
„Ne propunem să triplăm valoarea Extasy și să ajungem la 500.000 de utilizatori la finalul anului, iar aportul de capital ne permite să dezvoltăm platforma într-un ritm și mai accelerat și să o ducem la un nou nivel – obiectivul fiind ieșirea în piața internațională cu un produs complex și scalabil în funcție de specificul fiecărei țări targetate. Ne dorim să creștem și mai mult numărul și complexitatea experiențelor oferite, să continuăm investițiile în dezvoltarea aplicației dedicate și site-ului aferent, pentru a le oferi utilizatorilor o experiență peste așteptări încă de la prima interacțiune”, spune Bogdan Buta, cofondator Extasy.
Unicitatea și exclusivitatea experiențelor este o direcție principală de dezvoltare a Extasy, care propune, împreună cu vendorii, experiențe exclusive, ce pot fi găsite doar în platforma Extasy, ce combină mai multe resurse și provocări, adăugând, astfel, plus valoare produsului final.
Dezvoltarea internațională a Extasy presupune atât lansarea pe piața internațională, în mai multe state, precum și listarea unor experiențe în Dubai, Bulgaria și Ungaria, ce pot fi accesate pe platforma existentă. Deja utilizatorii pot achiziționa experiențe în Grecia și Croația.
Odată cu noua rundă de finanțare și investitorii curenți și-au crescut participațiile, reconfirmând succesul proiectului Extasy. Este cazul investitorului principal, fondul de investiții Early Game Ventures (EGV), al omului de afaceri Voicu Oprean, fondatorul companiei de software din Cluj-Napoca, AROBS, care se află deja la al doilea aport de capital în platforma Extasy.
Extasy oferă, în prezent, acces la peste 1.000 de experiențe pentru timp liber, pentru toate vârstele, clasificate pe 19 categorii, astfel încât să poată fi vizualizate foarte rapid, în funcție de preferințele utilizatorilor, iar procesul de navigare în aplicație să fie facil.
Utilizatorii platformei au de ales între drumeții, tururi de orașe, salturi cu parașuta, plimbări cu avionul și cu elicopterul, excursii off-road, pachete SPA, masaj, city break-uri, evenimente tematice, concerte, pilotaj sportiv, plimbări cu bicicleta în cadru organizat, vizite la castele din România, karting, escape room-uri, tabere de supraviețuire, tabere militare, degustări de vinuri și de brânzeturi, festivaluri de teatru, plimbări cu balonul, ședințe de cățărare, airsoft, tir cu arma, paintball, experiențe VR, lasertag etc.
Experiențele pot fi achiziționate pentru uz personal, dar și pentru a fi oferite cadou. Începând cu acest an, utilizatorii aplicației au posibilitatea achiziției de carduri cadou, pe care le pot dărui apropiaților doritori de experiențe inedite pentru timp liber.
Mai mult, fiecare achiziție aduce recompense utilizatorilor, sub formă de monede virtuale, ce pot fi folosite la cumpărarea de experiențe viitoare, la prețuri mai mici.
Aplicația Extasy poate fi descărcată atât din AppStore, cât și din Goole Play, în viitorul apropiat, experiențele putând fi achiziționate și direct din website-ul Extasy.
În prezent, Extasy este o structură pe acțiuni, compusă atât din fondatori, cât și din investitori importanți, printre care se află Voicu Oprean, fondatorul companiei de software din Cluj-Napoca AROBS, Patrick Ciorcilă, cofondator Sports Festival, fondurile de investiții Early Game Ventures și D Moonshots, Cristina Filip, partener în cadrul firmei de avocatură Filip&Company, Avi Cicirean, fondatorul Brand Minds, antreprenorul Sebastian Dobrincu, investitorul Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România, Rebel Ventures etc., aceștia implicându-se activ atât în dezvoltarea platformei de experiențe, cât și a industriei și a procesului de digitalizare.