Share the post "Ediția din 2023 a Romania ClimAccelerator, acceleratorul dedicat inovației verzi, s-a finalizat cu rezultate remarcabile"
Evenimentul care a închis cea de-a treia ediție a celui mai complex accelerator dedicat startupurilor verzi din România a avut loc joi, 7 decembrie. În cadrul Demo Day ClimAccelerator 2023, 10 startupuri finaliste ale acceleratorului, din categoria MVP, și-au prezentat evoluția din program și soluțiile inovatoare cu impact pozitiv asupra mediului în fața juriului, mentorilor, presei și publicului prezent. Evenimentul a marcat și lansarea celei de-a treia ediții a Romanian Green Startups – Overview Report 2023, un raport complex care cartografiază ecosistemul local de startupuri verzi, organizațiile care le susțin, trendurile și oportunitățile regionale din domeniu. Romania ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice, de Impact Hub Bucharest și partenerii principali OMV Petrom și Raiffeisen Bank România.
25 startupuri verzi în stadiu incipient (categoria Early Stage) și care au deja un prototip validat în piață (categoria MVP) au participat la ediția din 2023 a acceleratorului Romania ClimAccelerator. Timp de 3 luni de zile, au beneficiat de activități suport care să le accelereze creșterea: workshop-uri pe teme dedicate precum management financiar, finanțare europeană sau măsurarea impactului de climă, întâlniri de comunitate, studii de caz, peer sharing la nivel național și internațional, mentorat și consultanță pe nevoi specifice.
Demo Day, evenimentul care a marcat închiderea Romania ClimAccelerator 2023, le-a oferit startupurilor din categoria MVP oportunitatea de a-și prezenta evoluția în fața actorilor cheie din ecosistemul verde local, partenerilor din program, investitorilor și mentorilor.
„Ediția a treia de ClimAccelerator a venit cu o serie de noutăți: organizarea întâlnirilor locale și internaționale de comunitate, pentru a aduce împreună inovatorii care dezvoltă soluții pentru un viitor mai sustenabil. I-am avut alături de noi pe Impact Hub Londra și Impact Hub Amsterdam, cu scopul de a consolida comunitatea startupurilor verzi și de a crea noi oportunități de parteneriere. Ne bucurăm de asemenea că am extins componenta educațională a acceleratorului cu workshop-uri despre finanțare, inclusiv despre accesarea de fonduri europene. Partenerii Romania ClimAccelerator, OMV Petrom și Raiffeisen Bank, au fost uimitori prin implicarea dedicată, oferind mentori, susținând workshop-uri interactive și facilitând conversații aplicate cu participanții. Pe viitor, ne dorim să creștem și mai mult componenta educațională cu mai multe sesiuni practice, unde startupurile să aplice direct cunoștințele dobândite. Ne uităm cu entuziasm și încredere către ediția următoare a acceleratorului.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.
Demo Day, un eveniment dedicat inovației verzi și sustenabilității
Dincolo de prezentările startupurilor finaliste, Demo Day a adus împreună experți din ecosistemul local greentech într-un eveniment plin de inspirație și informații valoroase. La panelul Green Startups Ecosystem în România au participat Raluca Grigore – Programs Operations Manager, Impact Hub Bucharest, Mircea Vădan – Managing Partner, Activize, Alina Stoenescu – Department Manager Business Development, OMV Petrom și Emilian Crețu – Stream Lead Digital Banking SME, Raiffeisen Bank România.
Diana Enăchescu, cofondatoare Vintello, participantă în ediția de anul trecut a acceleratorului, a susținut o prezentare a evoluției startupului fondat de ea post-participarea în program. Vintello este o platformă românească de fashion resale care oferă o gamă variată de produse, de la piese de lux, până la accesorii și haine mai accesibile.
Startupurile care au ținut prezentări în fața invitaților la Demo Day sunt: Kolecto, DigIT, Sigad, ExpertGES.ro, ZĂ KUP – Simply re-use-it, MASAP, Horeca Orders, R3D.eco, InnoWatt.ro și Smart Manole. Evenimentul a fost moderat de Alex Glod, Senior trainer & Președinte AIESEC Alumni România.
„Tranziția energetică nu se poate realiza fără inovație, fără tehnologii și soluții noi. Iar soluțiile și ideile pe care antreprenorii le aduc în ecosistemul românesc în acest domeniu creează oportunități de dezvoltare și digitalizare. ClimAccelerator este un exemplu palpabil în evoluția acestui ecosistem. Sperăm să vedem cât mai multe start-up-uri crescând sustenabil în cadrul acestui program, pentru o tranziție accelerată la o economie verde.”, a declarat Alina Petrescu, Director Comunicare și Sustenabilitate, OMV Petrom.
Soluțiile dezvoltate de participanți la ClimAccelerator 2023: de la asistenți digitali pentru eficientizarea amprentei de carbon la sere automatizate care produc sub 1% deșeuri
Ediția din 2023 a Romania ClimAccelerator s-a adresat startupurilor din România aflate în două stadii de dezvoltare: celor care sunt în stadiul incipient, de idee (categoria Early Stage) și celor care au deja un produs minim viabil (categoria MVP). Produsul minim viabil este o primă versiune a unui produs care are suficiente caracteristici și funcționalități pentru a fi lansat pe piață și testat de utilizatori.
În iulie, 14 echipe din categoria Early Stage au fost selectate de juriu pentru a intra în accelerator, iar în septembrie a fost finalizată și selecția celor 11 startupuri din categoria MVP. Soluțiile propuse de participanți variază de la platforme digitale dedicate managementului deșeurilor, la asistenți digitali pentru eficientizarea amprentei de carbon în agricultură, platformă de tip marketplace dedicată sistemelor fotovoltaice sau realizarea unei sere automatizate și informatizate care produce sub 1% deșeuri.
Soluțiile inovatoare propuse de echipele participante în accelerator pot fi găsite aici.
„Când am aplicat în România ClimAccelerator, ExpertGES.ro era doar o idee, aveam un prototip, dar nu era un MVP cu care să putem lucra. Prin participarea în acest accelerator am reușit să îl dezvoltăm și să ajungem la un produs funcțional. Participarea la ClimAccelerator a fost foarte utilă pentru noi: cele mai valoroase mi s-au părut, în special, workshop-urile și comunitatea, faptul că am putut interacționa cu celalalte startupuri participante. România ClimAccelerator este o experiență pe care orice startup verde ar trebui să o aibă: să își prezintă business-ul în fața altor colegi, a juriului, să primească feedback și să beneficieze de expertiza mentorilor și a echipei de program.”, a declarat Alexandra Țuțuianu, cofondatoare ExpertGES.ro, startup participant în categoria MVP.
Lansarea celei de-a treia ediții a Romanian Green Startups – Overview Report
Un alt moment important din cadrul Demo Day a fost marcat de lansarea Romanian Green Startups – Overview Report 2023, un raport complex, aflat la a 3-a ediție, realizat de Impact Hub Bucharest, Activize și Spherik în parteneriat cu OMV Petrom, Raiffeisen Bank România și susținut de EIT Climate KIC.
Raportul reprezintă un instrument util pentru antreprenori și alți inovatori interesați de sectorul verde și oferă o viziune mai largă asupra ecosistemului greentech regional, tendințele și provocările, punctele forte și nevoile sale. Integrează și o listă de resurse, oportunități și inițiative, împreună cu opiniile investitorilor și antreprenorilor din România.
În raport se regăsesc și informații legate de principalele inițiative de mediu și climă din Europa, oportunitățile pe care le oferă, politicile de sprijin ale Uniunii Europene, principalele acorduri și propuneri pe această temă. Romanian Green Startups – Overview Report este disponibil gratuit aici.
„Start-up-urile care mizează pe dezvoltarea de soluții green tech sunt viitorul, de aceea ne bucurăm ori de câte ori avem ocazia să susținem astfel de idei și afaceri inovatoare. La ediția de anul acesta a Romania ClimAccelerator am descoperit foarte multe soluții care se bazează pe AI, machine learning sau printare 3D în domenii precum gestiunea deșeurilor, agricultură, amprentă de carbon sau producție. Totodată, acum, în al treilea an de derulare a acestui proiect, asistăm la o coagulare a ecosistemului, astfel încât, sperăm ca, până în 2030, evoluțiile să fie de-a dreptul îmbucurătoare”, a declarat Laura Mihailă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
Rezultatele Romania ClimAccelerator 2023
Înscrierile pentru ediția Romania ClimAccelerator 2023 au fost deschise în perioada 23 mai – 28 iunie pentru categoria Early Stage și 23 mai – 22 august pentru MVP. În total, 100 de startupuri au aplicat, din toate regiunile țării, iar 25 au fost selectate de juriu pentru a participa în accelerator. Romania ClimAccelerator 2023 s-a încheiat pe data de 7 decembrie cu evenimentul final – Demo Day.
În cele trei ediții de program organizate începând cu 2021, Romania ClimAccelerator a accelerat 80 de startupuri verzi din România, a primit 400+ aplicații, a adus împreună 85+ mentori și experți și a oferit finanțare totală de 600.000 Euro. ClimAccelerator a fost desemnat câștigător al Premiului III la categoria Mediu, în cadrul CSR Awards 2023.
Romania ClimAccelerator concurează în 2023 la titlul de Best Accelerator Program în cadrul Central European Startup Awards
Romania ClimAccelerator a fost desemnat finalist în cadrul Central European Startup Awards, la categoria Best Accelerator/ Incubator Program, o recunoaștere importantă a impactului acceleratorului și rezultatelor obținute până în prezent.
Central European Startup Awards, parte din Global Startup Awards, recunoaște și celebrează anual vizionarii care contribuie la dezvoltarea viitorului. Global Startup Awards reunește de 12 ani cele mai inovatoare idei și minți creative din 10 regiuni, 105 țări din Europa, Asia și Africa, pentru a celebra spiritul antreprenorial, a inspira, stimula și recunoaște antreprenoriatul și ecosistemele dinamice ale startupurilor.
Câștigătorul fiecărei categorii va fi desemnat și cu ajutorul votului publicului, la data de 25 ianuarie 2024. Romania ClimAccelerator poate fi votat aici.