Share the post "Digi, peste 181.500 de numere portate în rețeaua mobilă și fixă în al doilea trimestru al anului"
DIGI a înregistrat peste 181.500 de numere portate în rețeaua mobilă și fixă în al doilea trimestru al anului, depășind pragul de 3,6 milioane de numere portate, de la înființarea serviciului de portabilitate și până în prezent, potrivit datelor Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
În prima jumătate a anului, DIGI a înregistrat peste 362 500 de numere de telefonie mobilă și fixă portate.
Peste 174.600 de utilizatori au ales telefonia mobilă de la DIGI, iar 7.147 pe cea fixă. Media lunară de portări în rețeaua mobilă, aferentă celui de-al doilea trimestru, a fost de peste 60 500. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 (aprilie-iunie), DIGI a atras cu 29% mai multe numere de telefonie mobilă și fixă și cu 31% mai multe numere mobile.
Compania investește continuu în infrastructură pentru a crește permanent calitatea serviciilor, iar în prezent, rețeaua mobilă are acoperire outdoor de peste 99,5% din populația României. Din 2019, DIGI a lansat serviciul 5G, care este disponibil în București și în alte 13 orașe din țară.