Share the post "Compania românească PGA Electric se alătură APPCR, în calitate de membru"
Un nou jucător important de pe piața românească se alătură Asociației Profesionale a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR), în calitate de membru: compania românească PGA Electric, care a evoluat de la un start-up studențesc, pornit la drum în anul 2000, pentru a distribui becuri în magazinele sătești din Maramureș și a evoluat la nivelul unui business integrat în domeniul energetic, cu activități complexe de producție a cablurilor și echipamentelor electrice.
„Salutăm intrarea PGA Electric în APPCR, suntem bucuroși că o nouă companie românească cu un rol major pe piața de profil din țara noastră se alătură organizației. Iată o dovadă a faptului că platforma pe care o construim este una consistentă, apreciată de membri noștri. Este un moment mai important ca niciodată în care ne putem demonstra competența, prin elaborarea de soluții și propuneri consistente pentru a menține echilibrul furnizării de servicii în acest domeniu, către cetățenii țării, fie persoane fizice, fie organizații“, a declarat domnul Cristian Gheorghe, Președintele APPCR.
„Unul dintre motoarele creșterii noastre stă în faptul că suntem permanent conectați la cele mai noi tehnologii din domeniu și integrăm cu succes cele mai recente inovații în activitatea noastră zilnică. Din această perspectivă, alăturarea cu singura asociație profesională din domeniu existentă în România ne oferă posibilitatea unui schimb valoros de experiență și cunoștințe cu alți membri, precum și forța necesară pentru a contribui la un viitor solid al energiei, în țara noastră ”, spune domnul Bogdan Bumbuk, CEO PGA Electric.
Activitatea asociației urmărește crearea unei punți de dialog între părțile interesate, cu scopul schimbului de expertiză, având ca obiectiv dezvoltarea durabilă a pieței locale de cabluri. Misiunea APPCR este aceea de a proteja, promova și dezvolta interesele producătorilor de cabluri, precum și ale participanților în industria conexă acestora, din România. În acest scop, aceasta reprezintă interesele comune ale membrilor să în fața autorităților naționale, precum și față de instituțiile Uniunii Europene sau de orice alte părți interesate.