Bolt lansează serviciile de transport la cerere pe Valea Prahovei

Share

Bolt lansează serviciile de transport la cerere în principalele orașe de pe Valea Prahovei: Câmpina, Comarnic, Sinaia, Bușteni și Azuga. Lansarea Bolt în regiunea Valea Prahovei este un prim pas de a pătrunde și în orașe de dimensiuni mai mici, unde există deja cerere, iar clienții sunt deja familiarizați cu aplicația.

Lansarea simultană în cinci orașe a fost posibilă în urma colaborării cu flotele locale, asigurând un număr necesar de șoferi parteneri care să fie la dispoziția localnicilor, dar și a turiștilor din zonă.

Cristian Sălceanu, Bolt Romania Country Manager, Ride-hailing, a declarat:Astăzi lansăm serviciile de transport la cerere pe Valea Prahovei, chiar înainte de începerea unui nou sezon turistic de primăvară. Întreaga zonă este foarte importantă pentru noi, fiind în imediata apropiere a unor orașe în care serviciul nostru este foarte popular și ne oferă șansa de a răspunde așteptărilor clienților noștri, care ne caută serviciile și în afara marilor orașe tot mai frecvent. Din această lună, turiștii și localnicii au o alternativă eficientă și confortabilă de deplasare – transportul la cerere asigurat de Bolt.

Pentru a accesa serviciile de transport la cerere Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play, App Store sau HUAWEI AppGallery.

Prețul curselor Bolt în orașele de pe Valea Prahovei începe de la 12 lei. Pe perioada lansării, utilizatorii beneficiază de reduceri de până la 70%.

Lansarea serviciului de transport la cerere este o oportunitate pentru cei care își doresc o sursă de venit suplimentară și un program flexibil. Persoanele interesate se pot înscrie contactând direct compania pe email, la romania-driver@bolt.eu, unde vor fi informați despre partenerii oficiali locali.

Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt le recomandă șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform reglementărilor în vigoare.