Share the post "Big Data Week, festivalul internațional al datelor, la București între 10 și 13 octombrie"
Big Data Week, principalul eveniment care reflectă fenomenul datelor la nivel internațional, va aduce în România, sub organizarea companiilor de tehnologie specializate în servicii de big data și management de infrastructură – eSolutions și MetalSoft, o abordare 360 de grade a proiectelor de big data, de la infrastructură și arhitecturi, la securitate și analiză și raportare. Peste 40 de speakeri de pe plan local și internațional vor acoperi în profunzime tendințele, studiile de caz și evoluția mediului actual sub impactul fundamental al utilizării datelor, în industrii precum: e-commerce, gaming, sport, media, sănătate, securitate, tehnologie. Adresat, în principal, unei audiențe tehnice, Big Data Week începe pe 10 septembrie, printr-un eveniment satelit – un workshop tehnic prezentat de eSolutions Academy, urmat de conferința principală, desfășurată timp de două zile la Radisson Blu (11-12 octombrie) și de un meet-up tehnic oferit de ING Hubs România pentru comunitățile de big data și cloud, pe 13 octombrie.
În cadrul conferinței principale, cele patru scene dedicate diferitelor arii ale unui astfel de proiect vor avea talk-uri direcționate pe următoarele tematici majore – Big Data DevOps și Infrastructură, Arhitecturi de Big Data, Securitatea Datelor, Reportare, BI și Analytics. Sunt aduse în prim plan implementările soluțiilor de big data analizate din toate perspectivele de către companii precum: adidas Runtastic, Adobe, Adore Me, AdsWizz, AWS (Amazon Web Services), Bitdefender, Cognizant Softvision, Data Booster, Dell technologies, diconium, Elrond, eMAG, EPAM, Endava, eSolutions, Gameloft, Google, GoPro, Grafana, IBM, MetalSoft, Microsoft, Qvest.US, Regina Maria, SAS, Skymetrix, tarent Solutions GmbH, Tudor Galoș Consulting, UiPath și Zitec. Pe lângă abordarea integrată specifică unei implementări, prezentările aplicate se concentrează și pe trend-urile și schimbările care se produc în domeniu, odată ce tehnologiile de big data analytics își arată puterea în transformarea digitală și noile nevoi ale mediului de business.
“Într-o eră a informației și a datelor, conceptul de big data devine unul comun pe măsură ce înțelegem cu toții că interpretarea și valorificarea acestora este cheia din strategia oricărei organizații, dar și mediului în care trăim. Ca jucători în domeniu, avem imaginea de profunzime că digitalizarea accelerată, care atrage după sine generarea unui volum uriaș de date, necesită nu doar o simplă adopție de tehnologii specifice, ci și modalități noi și inteligente de optimizare a acestui aflux, pentru o și mai bună transformare a operațiunilor și proceselor decizionale. Deci, asistăm la o inovație permanentă în domeniul tehnologiei pentru acomodarea nevoilor de business în continuă schimbare. Este rațiunea pentru care continuăm să contribuim la construcția culturii locale pe domeniu, organizând aici Big Data Week pentru al patrulea an, cu suportul a zeci de companii partenere deschise să-și împărtășească experiențele aplicate de lucru.”, declară Marian Sîmpetru, Managing Partner, eSolutions.
„În ultima perioadă, observăm pentru multe companii o presiune semnificativă, poate chiar critică, pe costuri, atât din cauza crizei energetice, cât și celei de personal. Prin urmare, eficientizarea oricăror operațiuni de business prin folosirea mai multor date în luarea deciziilor, automatizarea inteligentă a proceselor de business sau a celor care susțin business-ul vor ajuta companiile românești să depășească această criză și poate chiar să o folosească pentru a trece în fața concurenței pe plan intern și internațional. Suntem implicați în acest proiect pentru a ajuta la diseminarea informațiilor pe această temă și pentru a face cunoscute pe piața locală tehnologii de ultimă generație pentru managementul echipamentelor pentru centre de date.”, adaugă Alex Bordei, VP of Product Management, MetalSoft.
Cu o adresabilitate preponderent tehnică, implementările sunt analizate din toate perspectivele și acoperă teme diverse: operaționalizarea proceselor de machine learning, Kubernetes – scalabilitate și modularitate în modernizarea aplicațiilor, tehnologii specifice (Cassandra, Kafka, Spark, Marathon, Mesos) în implementări la scară largă, web3 și securitatea datelor în contextul blockchain, data privacy în transferurile internaționale de date în scenarii de big data, arhitecturi moderne de date, scalabilitatea fluxurilor de procesare în platformele de big data, platforme de big data de tip hibrid care deservesc diferite arii de business, modalități de optimizare a costurilor și facilitare a accesului la date a echipelor de BI, data storytelling, transformare digitală – toate acestea cu exemple și studii de caz dintr-o varietate de industrii.
Big Data Week Bucharest este un eveniment prezentat de eSolutions și MetalSoft și susținut de ING Hubs România, EPAM, Deloitte ERDC, Cognizant Softvision, ASUS Business și Academia Testării.
Accesul la conferința Big Data Week Bucharest și la evenimentele satelit se face prin înregistrarea pe https://bucharest.bigdataweek.com, de unde persoanele interesate își pot achiziționa bilete la conferință sau își pot rezerva locul la celelalte evenimente cu acces gratuit.