Au mai rămas 7 zile în care firmele IT se pot înscrie la „Premiile de Excelență ale Industriei IT”, ediția 2024

Share

Companiile active în domeniul tehnologic, indiferent dacă sunt sau nu membre ANIS, sunt invitate să se înscrie la cea de-a zecea ediție a „Premiilor de Excelență ale industriei IT”, până cel târziu 29 februarie 2024.

Competiția, organizată în ultimii 10 ani de ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT) va recompensa cele mai performante companii din industria IT românească, dar și produsele, proiectele și inițiativele prin care acestea s-au remarcat în anul anterior.

Ediția din acest an aduce câteva noutăți, printre care două noi categorii la care companiile pot aplica, dar și primul ANIS International Summit care va preceda Gala de decernare a premiilor și care va avea loc pe 8 mai a.c.

Companiile pot aplica la următoarele categorii:
• ESG Program of the Year (categorie nouă)
• Innovation of the Year (categorie nouă)
• Education Program of the Year
• Startup of the Year
• R&D Project of the Year
• Software Outsourcing Project of the Year
• Software Product of the Year
• Company of the Year

ANIS a pregătit și două premii speciale – ANIS Member of the Year și Best Personal Contribution – care vor fi acordate de către echipa executivă unei companii membre care s-a remarcat prin implicarea în dezvoltarea industriei de software și servicii IT în 2023, respectiv celui mai activ contribuitor la activitatea ANIS. Pentru toate celelalte categorii de premii, un juriu independent va evalua proiectele înscrise și va selecta finaliștii și câștigătorii competiției.

Companiile pot aplica pentru „Premiile de Excelență ale industriei IT”, ediția 2024, completând pe site formularele dedicate fiecărei categorii. Orice companie poate aplica pentru una sau mai multe categorii. Perioada de înscriere se va finaliza pe 29 februarie 2024. Regulamentul de organizare a competiției este publicat aici.

„Premiile de Excelență ale industriei IT” este o competiție cu tradiție pentru industria IT autohtonă, prima ediție fiind organizată în 2015. Anul trecut au fost desemnate câștigătoare companiile Microsoft România, Endava, Bright Spaces, Atta Systems, Luxoft Romania, rinf.tech, Kinderpedia, AROBS Transilvania și ZITEC.