ANCOM lansează licitația de spectru radio pentru servicii de comunicații electronice de nouă generație

Share

ANCOM lansează licitația de spectru radio pentru servicii de comunicații electronice de nouă generație.

“Lansăm astăzi licitația pentru acordarea drepturilor de utilizare pentru frecvențele radio destinate implementării noilor tehnologii. În urma publicării de vineri în Monitorul Oficial a celor două decizii, avem acum toate condițiile îndeplinite pentru a publica anunțul de demarare a procedurii de selecție. Am ajuns la acest moment în urma unui proces complicat pe care am reușit să îl finalizăm doar printr-un dialog permanent cu toți factorii implicați: Guvernul României, industria telecom și societatea civilă. Îi așteptăm pe operatorii din România sau din afara ei, deținători sau nu de spectru radio, să participe la licitație, condițiile acestei proceduri de selecție fiind cât se poate de bine adaptate actualului context socio-economic. Piața de comunicații electronice din România este matură și una dintre cele mai competitive la nivelul Uniunii Europene și acest lucru se datorează abilității și interesului investitorilor, dar și barierelor reduse pentru accesul pe piață al furnizorilor. Creșterea cantității de spectru va duce la noi investiții pe piața din România, spre beneficiul întregii economiia declarat Vlad Stoica, președintele ANCOM.

Anunţul de participare şi documentaţia pentru organizarea procedurii de selecţie competitivă în vederea acordării drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz pot fi consultate aici.

Participarea la licitație

Pentru a participa la licitație, persoanele interesate trebuie să depună la ANCOM un dosar de candidatură și să achiziționeze caietul de sarcini. Dosarul de candidatură trebuie să conţină documente de prezentare a situaţiei candidatului, din care să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, dar şi faptul că respectivul candidat întruneşte condiţiile de participare: are o cifră de afaceri pe ultimul an de minimum 10 milioane de euro sau capital social subscris și vărsat având echivalentul în lei a minimum 1.000.000 euro, nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, activităţile sale comerciale nu sunt suspendate, nu face parte din grupul altui candidat ş.a. Dosarul de candidatură va conţine, de asemenea, garanția de participare şi oferta iniţială care va indica numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de blocuri de frecvențe disponibile.

Entitățile interesate să participe la licitaţie pot depune dosarul de candidatură până la 27 octombrie 2022. Comisia de licitaţie va analiza dosarele depuse şi va anunţa, până la data de 31 octombrie 2022, care dintre candidaţi se califică în etapa următoare. În funcție de ofertele iniţiale depuse de candidații calificați, în data de 4 noiembrie se va anunţa dacă se impune organizarea etapei de licitaţie, caz în care licitaţia propriu-zisă poate să înceapă la data de 8 noiembrie 2022.

Caietul de sarcini poate fi obținut începând cu data de 19 septembrie 2022, în fiecare zi, de luni până joi între orele 09.00 – 16.00 şi vineri între orele 09.00 – 14.00, de la sediul ANCOM din Bucureşti, sector 3, Str. Delea Nouă nr. 2, sau, la solicitarea persoanelor interesate, transmis în format material sau electronic, pe baza prezentării de către persoana interesată a documentului justificativ prin care să se confirme plata unei sume nerambursabile de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea caietului de sarcini, în original, şi a împuternicirii persoanei delegate să ridice caietul de sarcini.

Spectru disponibil în licitație

În cadrul licitației vor fi disponibili 555 MHz în benzile de frecvențe de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz, operatorii câștigători urmând să acopere cu servicii de bandă largă minim 70% din populația țării, majoritatea zonelor urbane, autostrăzile, aeroporturile internaționale și căile ferate modernizate, precum și un număr de 480 de localități identificate ca neacoperite sau slab acoperite cu servicii de comunicații mobile.

În cadrul procedurii de selecție ANCOM va acorda drepturi de utilizare care vor intra în vigoare din 2023, respectiv 2026 și vor avea durata de valabilitate de 25 de ani, respectiv 22 de ani. Excepţie fac drepturile din banda de 2600 MHz, pentru care durata de valabilitate va fi de 6 ani și 3 luni, necesară pentru alinierea cu celelalte drepturi existente în această bandă.

Procedura de licitație

Pentru alocarea spectrului, ANCOM va aplica o procedură de selecție competitivă, în linii mari similară celor organizate anterior, ce presupune ca fiecare operator interesat să depună o ofertă iniţială prin care indică numărul de blocuri pe care doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre benzile disponibile. Ofertele iniţiale vor arăta dacă există o cerere mai mare decât cantitatea de spectru disponibilă în anumite benzi, dacă cererea este egală cu numărul blocurilor de frecvenţe disponibile în cadrul fiecărei benzi (categorii) sau dacă cererea nu depășește cantitatea de spectru disponibil. În funcție de ofertele inițiale, se intră în etapa de licitație, care constă în runde primare, urmate, dacă va fi cazul, de o rundă primară suplimentară şi, ulterior, de o rundă de alocare.

Operatorii care își vor adjudeca drepturi de utilizare în banda de 700 MHz și dețin în prezent drepturi de utilizare în benzi sub 1 GHz au impuse obligații de acoperire cu servicii de comunicații mobile de bandă largă corelate cu un anumit procent din populație, în termen de șase ani de la intrarea în vigoare a licențelor. În cazul în care vor exista operatori nou intrați pe piața românească de servicii de comunicații electronice, termenul impus pentru îndeplinirea obligațiilor de acoperire raportate la procentul de populație este de opt ani de la intrarea în vigoare a licențelor. Conform Caietului de sarcini, prin licențele care vor fi acordate în banda de 700 MHz, se urmărește ca 95% din lungimea autostrăzilor şi căilor ferate modernizate să fie acoperite cu servicii de comunicații mobile de bandă largă în termen de șase ani de la intrarea în vigoare a licențelor, de către operatorii ce dețin în prezent drepturi de utilizare în benzi sub 1 GHz. În plus, toți operatorii care își vor adjudeca drepturi în banda de 700 MHz vor avea obligația acoperirii unui număr de 80 de localități „zone albe”/bloc, în termen de șase ani pentru operatorii existenți care dețin deja drepturi în benzi sub 1 GHz, respectiv opt ani, pentru un operator nou intrat.

Pentru operatorii care își vor adjudeca drepturi de utilizare în banda 3400-3800 MHz sunt stabilite obligații de dezvoltare graduală a rețelelor, prin instalarea unui număr de stații de bază în diverse categorii de localități urbane, ajungându-se ca în opt ani de la data intrării în vigoare a licențelor, respectiv până la data de 31 decembrie 2033, titularii să aibă în funcțiune 2.000 de stații de bază, dacă dețin și în prezent drepturi în această bandă, acești operatori urmând a asigura, de asemenea, și acoperirea cu servicii de bandă largă a tuturor aeroporturilor internaționale din România. Viitorii titulari de licențe care nu dețin în prezent drepturi în banda 3400-3800 MHz vor avea în funcțiune, tot până la data de 31 decembrie 2033, un număr de 1.400 de stații de bază.