Share the post "ANCOM: Atenție la comenzile de servicii cu valoare adăugată realizate accidental prin SMS"
Transmiterea de SMS-uri către numere scurte prin care sunt oferite diferite servicii de conținut sau, în unele cazuri, chiar primirea de SMS-uri de la asemenea servicii sunt, de regulă, taxate suplimentar. Utilizatorii care trimit un SMS sau răspund la un SMS primit de la un astfel de număr realizează de fapt o comandă pentru accesul la servicii cu valoare adăugată (SVA) sau se abonează la acest tip de servicii.
Numerele naționale scurte
Prin numerele naționale scurte interne clienții pot beneficia de diverse servicii cu valoare adăugată, cum ar fi: suport tehnic, imagini și sunete speciale pentru telefonul mobil (ringtones), horoscop, concursuri și jocuri sau anumite aplicații ce pot fi descărcate pe telefonul mobil.
De asemenea, furnizorii de servicii de comunicații electronice pot asigna astfel de numere unor terți, în vederea oferirii de servicii cu valoare adăugată (SVA). În acest din urmă caz, furnizorul de servicii de voce și date oferă doar posibilitatea tehnică de a primi/transmite SMS-uri, precum și facturarea serviciilor de conținut.
Numerele naționale scurte interne pot avea forma 12vx(y), 13vx(y), 14vx(y), 15vx(y), 17vx(y), 18vx(y), 83vx(y), 84vx(y), 88vx, 96vx(y) – 99vx(y).
Comanda unui serviciu cu valoare adăugată (SVA)
În funcție de serviciul oferit, pot exista proceduri diferite de autentificare, confirmare sau anulare a comenzii. Principalele mijloace sunt trimiterea la un număr scurt a unui mesaj conținând un cuvânt cheie sau un cod, introducerea pe o pagină web a numărului de telefon la care se va efectua taxarea SVA după o confirmare prin SMS, transmiterea unui SMS și a unei confirmări tot prin SMS pentru abonarea la SVA (taxare recurentă).
Un caz semnalat frecvent ANCOM este cel în care o persoană accesează o pagină web de pe un telefon mobil și observă o reclamă la un serviciu de conținut. Aceasta apasă pe respectiva imagine și se deschide o pagină, unde este descris un serviciu de divertisment, pentru comanda căruia îi este solicitat numărul de telefon. Dacă introduce numărul său de telefon, utilizatorul primește un set de informații despre serviciu și instrucțiuni privind codul ce trebuie transmis pentru comandă. Prin transmiterea mesajului cerut, utilizatorul realizează o comandă online, iar prin mesajul primit ulterior se efectuează plata serviciului de conținut accesat (de exemplu, acces pe o perioadă limitată la o platformă de jocuri online). Indiferent dacă respectiva platformă va fi sau nu accesată ulterior, comanda a fost transmisă și tariful se va regăsi în următoarea factură emisă de furnizorul de comunicații electronice.
Informarea utilizatorilor
Atât furnizorii serviciului de telefonie mobilă, cât și cei care furnizează efectiv serviciile de conținut au obligații specifice de informare a utilizatorilor, precum și sarcina de a colabora în vederea oferirii unor informații clare cu privire la SVA furnizate prin intermediul numerelor scurte.
De exemplu, operatorii de telefonie au obligația de a publica pe paginile proprii de internet numerele de acest tip pe care le utilizează sau pe care le-au alocat furnizorilor de servicii de conținut, tipurile serviciilor cu valoare adăugată care se furnizează prin intermediul acestora, tarifele aplicabile, precum și modalitățile prin care utilizatorii pot obține informații sau pot depune reclamații cu privire la serviciile furnizate prin intermediul acestor numere.
Totodată, pentru a proteja interesele utilizatorilor, ANCOM a elaborat împreună cu furnizorii un Cod de conduită, prin care a fost stabilit un set minim de măsuri pentru informarea și protecția utilizatorilor. Potrivit celor agreate, informarea corectă și completă a utilizatorilor trebuie realizată atât în cadrul activităților de promovare a SVA, cât și pe parcursul procesului de comandă.
Mai multe informații cu privire la SVA sunt disponibile aici.
Recomandări ANCOM
ANCOM încurajează toți utilizatorii să fie atenți la prezentarea serviciilor de conținut și la tarifele percepute, să nu își introducă numărul de telefon pe o pagină web sau să trimită coduri prin SMS dacă nu înțeleg exact ce servicii comandă și să supravegheze copiii care au acces nerestricționat la un telefon mobil.
Dacă au accesat un SVA, utilizatorii vor găsi în factura detaliată, emisă de furnizorul de servicii de voce și date, informații privind numărul scurt tarifabil accesat la care au inițiat furnizarea SVA, data și ora la care a fost trimis SMS-ul și tariful aplicat.
Ce, cum și unde reclami
Activitatea furnizorilor de servicii de conținut nu este reglementată de ANCOM. Totuși, ANCOM poate verifica dacă furnizorul de servicii de comunicații electronice a luat măsuri pentru a se asigura că furnizorii de servicii de conținut cărora le-au fost asignate numerele naționale scurte informează corect utilizatorii cu privire la tarifele și la condițiile de furnizare a SVA. În acest scop, utilizatorii se pot adresa ANCOM aici.