ALTEN România are un nou Delivery and Transformation Director

Share

ALTEN România, subsidiara locală a grupului de origine franceză și una dintre cele mai importante companii de consultanță în IT și inginerie, anunță cooptarea în echipă  a lui Mihai Badea, acesta urmând a avea responsabilități în zona coordonării și dezvoltării Diviziei Informatice din cadrul companiei.

Mihai Badea are o experiență valoroasă, de peste 17 ani, în domeniul IT, având la bază o pregătire cu profil tehnic in domeniul tehnologiei informaţiei. La începutul carierei, Mihai Badea a implementat soluții business în mediul Large Enterprise, însă ulterior s-a dezvoltat în zona de cloud operations, devenind Cloud Engineering Manager în cadrul IBM. Odata cu mutarea in zona de IT Security, el ocupat succesiv mai multe poziții de management in cadrul companiei Secureworks, a Dell Technologies Company, coordonând echipe de Cloud Security, Network Security, precum și Endpoint Security.

Mihai Badea a preluat poziția de Director al Diviziei Informatice începând cu luna aprilie a acestui an și coordonează o vastă echipă din ALTEN. Aceasta este formată din circa 160 de specialiști din București, Pitești și Craiova, cu experiență în diverse arii technologice, precum JAVA, .Net, PHP, Oracle, AS400, C++, etc. Poziția sa este una importantă în cadrul organizației prin prisma seniorității echipei și a proiectelor internaționale pe care le coordonează, acestea fiind echipele care contribuie mult la dezvoltarea diviziei de IT.

În prezent, focusul principal al departamentului IT al ALTEN este dezvoltarea de soluții software custom, precum și întreținerea soluțiilor software existente. O parte din echipă este certificata Attlasian, lucrând până la acest moment cu peste 200 de clienți din industrii precum banking, telecom, automotive, chemical, fast-food retail, fashion, health & pharma, hospitality, rail și aerospace.