Share the post "Allview lansează tableta Prime H201 LTE, design elegant, performanță, mobilitate și conectivitate"
Allview își extinde portofoliul de tablete și lansează tableta Prime H201 LTE, un dispozitiv premium care impresionează prin designul său modern și elegant, completat de specificații tehnice de top. Creată special pentru tinerii care își doresc să fie mereu în trend, acest nou model oferă echilibrul perfect între portabilitate și funcționalitate.
Tableta Prime H201 LTE aduce o gamă variată de funcții, pentru întreaga familie:
- Easy Search și Easy Translate: simplifică accesul la informații și traducerile instantanee.
- AVI GPT: asistentul inteligent care ajută la organizare, învățare și explorare.
- Focus Mode și Bedtime Mode: ideale pentru momentele de concentrare sau pentru a creea un mediu relaxant înainte de culcare.
- Kids Space: un mediu sigur și educativ pentru copii.
- Cast Screen to Device: partajarea conținutului preferat pe un ecran mai mare.
- Keep notes: atunci când utilizatorii își doresc să rămână mereu organizați și să păstreze toate notițele, schițele, listele și ideile într-un singur loc, mereu la îndemână.
Tableta Prime H201 LTE dispune de un display generos LCD IPS de 10,95″, conectivitate 4G, sistem de operare Android™ 14, procesor Octa-Core și o baterie de 8000 mAh, asigurând o experiență vizuală captivantă, ideală atât pentru divertisment, cât și productivitate. Cu un design subțire, finisaj metalic în nuanța Silver Blue, Prime H201 LTE se poate accesoriza cu husa de tip Stand Cover, pentru un plus de rezistență și ușurință în utilizare.
Display-ul generos LCD IPS de 10,95″, cu rezoluție de 1200x1920px HD, oferă unghiuri largi de vizualizare, redă contraste optime și imagini în culori cât mai naturale.
Integrarea celor patru difuzoare poziționate strategic în fiecare colț al tabletei, pe partea din spate, asigură o audiție captivantă și o experiență audio imersivă.
Conectivitate 4G pentru ca utilizatorii să poată beneficia de mobilitate și acces la internet oriunde s-ar afla, doar cu ajutorul unei cartele de Internet. Pentru și mai multă flexibilitate, tableta Prime H201 LTE dispune de port USB Type-C, cititor de carduri microSD, Bluetooth și WiFi.
Performanța superioară se datorează procesorului T616 Octa-Core (12nm), susținut de 8GB RAM și 128 GB spațiu de stocare intern, extensibil prin card microSD de până la 512GB. Tableta Prime H201 LTE oferă o experiență multitasking, garantând suficient spațiu pentru aplicații, fișiere, proiecte. Cu sistemul de operare Android™ 14, utilizatorii vor avea o experiență de utilizare fluidă și intuitivă, beneficiind de funcționalități avansate.
Fotografii și video virale, divertisment și productivitate. Prime H201 LTE este echipată cu un sistem dual de camere – principală de 20MP și frontală de 8MP – care, împreună cu funcția HDR, surprind imagini detaliate în orice condiții de iluminare. Înregistrarea video Full HD 1080p garantează claritate pentru fiecare moment capturat. În plus, accesul nelimitat la Google Play deschide o lume vastă de aplicații și conținut, oferind oportunități infinite de explorare și învățare.
Autonomia extinsă a bateriei, de 8000 mAh, asigură până la 300 de minute de redare continuă sau 160 de ore în stand-by, fiind potrivită utilizării îndelungate.
„Noul model de tabletă, Prime H201LTE, impresionează atât prin designul său modern, cât și prin funcțiile smart integrate și specificațiile avansate. Această tabletă este concepută pentru tinerii dinamici, mereu conectați și în mișcare, oferindu-le un dispozitiv care nu doar se adaptează stilului lor de viață, ci le anticipează nevoile. Tinerii români sunt printre primii care adoptă tehnologiile noi, iar la Allview credem cu tărie că tehnologia trebuie să inspire și să îmbunătățească viața celor care o folosesc.
Prin portofoliul nostru de produse, ne propunem să oferim utilizatorilor un stil de viață mai inteligent, mai eficient și mai creativ, punând la dispoziție device-uri accesibile, care să facă parte dintr-un viitor mai conectat și mai inovator.” a declarat Alina Marina, Responsabil Comunicare și PR, Visual Fan S.A.
AVI GPT, asistentul vocal cu AI
Aplicația AVI GPT, asistentul vocal cu AI dezvoltat de către Allview, este concepută pentru a transforma radical experiența utilizatorilor și a le oferi suportul necesar pentru dezvoltarea personală și profesională. Pentru a încuraja utilizarea aplicației AVI GPT, Allview oferă 500 de credite cadou în valoare de 50 lei, echivalente cu până la 1.000.000 de cuvinte, clienților tabletei Prime H201LTE, care își creează un cont nou în aplicație.
Preț și disponibilitate
Tableta Prime H201 LTE este disponibilă la prețul recomandat de 999 lei.