Allview CityZEN, una dintre cele mai economice mașini electrice, este disponibilă și pentru persoanele juridice, prin Programul Rabla Plus 2024

Share

Divizia Allview Auto, parte a companiei Visual Fan, vine în întâmpinarea persoanelor juridice care vor să beneficieze de cea de-a treia sesiune a Programului Rabla Plus și să-și reînoiască flota auto, cu modelul full electric Allview CityZEN. Începând cu 19 august 2024 va demara cea de-a treia sesiune de înscrieri a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024, derulat de AFM şi finanţat din Fondul pentru mediu, destinată persoanelor juridice. Prin acest program, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, continuă să susțină tranziția către o mobilitate mai curată și mai sustenabilă, facilitând accesul la autovehicule electrice și hibrid pentru companii.

În acest context, divizia Allview Auto prin modelul Allview CityZEN, oferă o soluție optimă companiilor care activează în zona delivery, organizații cu forță de vânzări extinsă sau chiar școli de șoferi care oferă servicii de instruire a tinerilor de peste 16 ani (permis de conducere categoria B1). Modelul Allview CityZEN prezintă avantajul unui consum redus de energie, de aproximativ 8 kW/100km, ceea ce o plasează în topul celor mai economice autovehicule din piață. Companiile pot beneficia de un cost/100 km de doar 8 lei, ceea ce ar reprezenta pentru un autovehicul cu motor pe benzină un consum de aproximativ 1%. 

Modelul Allview CityZEN oferă multiple avantaje, precum:

  • 3 tipuri de echipare: varianta 1 cu 2 locuri și autonomie urbană până la 170 km; varianta 2 cu 2 locuri și autonomie urbană până la 220 km; varianta 3 cu 4 locuri și autonomie urbană până la 170 km.
  • Airbag șofer și caroserie cu întărituri din oțel, dar și oglinzi retrovizoare electrice.
  • Echipare cu sistem de camere cu vedere panoramică 360° și centru de infotainment cu două ecrane color de 10.25″ fiecare.
  • Comenzi pe volan (audio, volum, butoane preluare / închidere apel), închidere centralizată cu telecomandă pe cheie, dar și închiderea și deschiderea geamurilor din telecomandă.
  • Soluții de finanțare flexibile: opțiuni de leasing și rate avantajoase, adaptate specificului fiecărei afaceri.
  • Service și suport post-vânzare: asistență tehnică de înaltă calitate prin dealerii agreați, pentru a asigura o funcționare optimă a vehiculelor.

 

Modelul Allview CityZEN este ideal pentru companiile care prioritizează sustenabilitatea și inovația. Acesta se adaptează perfect nevoilor businessurilor din diverse domenii de activitate, precum:

  • Companii care se ocupă de servicii food delivery și curierat în mediul urban sau pe distanțe extraurbane scurte, întrucât oferă un portbagaj voluminos de 816 litri.
  • Companii cu echipe de vânzări mari, care își pot eficientiza costurile cu deplasările echipei de vânzări la parteneri.
  • Școli de Șoferi care oferă servicii de instruire a tinerilor de peste 16 ani (permis de conducere categoria B1).

 

Beneficiile Programului Rabla Plus 2024 pentru persoane juridice:

  • Subvenții atractive: reduceri semnificative la achiziționarea autovehiculelor electrice și hibrid.
  • Costuri de exploatare reduse: economii importante pe termen lung datorită costurilor mai mici cu combustibilul și întreținerea.
  • Sustenabilitate: acces la vehicule de ultimă generație, prietenoase cu mediul și dotate cu tehnologii avansate.

 

„Suntem mândri să susținem companiile care își doresc să facă tranziția către un transport sustenabil și eficient, iar prin modelul Allview CityZEN oferim soluții inovatoare care reduc amprenta de carbon și optimizează costurile operaționale. Vânzările înregistrate în primele 7 luni ale acestui an au devansat cu aproximativ 20% estimările pentru 2024, ceea ce ne întărește convingerea că Allview CityZEN este extrem de atractiv și competitiv pe piață, răspunzând perfect nevoilor actuale ale clienților noștri.”, a afirmat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan.

 

Prețul de bază pentru persoane juridice începe de la 7362 euro + TVA și poate fi negociat cu dealerii parteneri, în funcție de numărul de autovehicule achiziționate.

 

Brandul Allview invită toate companiile interesate să profite de oportunitățile oferite de Programul Rabla Plus 2024, să se alăture efortului comun de a contribui la un mediu mai curat și la o economie mai verde.

 

Pentru mai multe informații despre Programul Rabla Plus 2024 și ofertele Allview Auto, vă rugăm să vizitați https://www.allview-auto.ro/ sau să contactați dealerii parteneri.