Share the post "Alegeri istorice la București: Doreen Bogdan-Martin, prima femeie aleasă secretar general al ITU"
Doreen Bogdan-Martin este prima femeie aleasă secretar general al ITU, primind majoritatea voturilor statelor membre ITU.
„Astăzi, 29 septembrie 2022, ITU face istorie la București. Este o mare onoare pentru mine să adresez, în numele Europei, călduroase felicitări doamnei secretar general ales. Sunteți un model pentru toate femeile din domeniul IT&C și deschideți calea generațiilor viitoare de specialiste în acest domeniu, dominat de bărbați până în urmă cu puțin timp. În același timp, mulțumesc domnului Houlin Zhao, secretar general, pentru întreaga carieră dedicată Uniunii ”, a declarat Cristiana Flutur, co-președinte CEPT (Conferința Europeană a Administrațiilor Poștale și de Telecomunicații) și prima femeie care a prezentat ceremonia de deschidere a unei Conferințe Plenipotențiare ITU.
Alegerea secretarului general ITU
În urma alegerilor, Doreen Bogdan-Martin, din Statele Unite ale Americii, a primit majoritatea voturilor statelor membre ITU, devenind astfel prima femeie care va conduce agenția specializată în telecomunicații a ONU în istoria ei de 157 de ani. Obiectivul asumat al doamnei Bogdan-Martin pentru mandatul său îl reprezintă creșterea conectivității. Noul secretar general al ITU a ocupat, în ultimii 4 ani, poziția de director al Biroului de Dezvoltare din cadrul ITU.
Alegerile au avut loc astăzi în cadrul Conferinței plenipotențiare a ITU (PP-22) de la București, România, reprezentanții statelor membre votând în sesiunea de dimineață a reuniunii. Bogdan-Martin a câștigat poziția cu 139 de voturi, din 172 de voturi exprimate.
„Fie că este vorba de copiii de astăzi sau de copiii copiilor noștri, trebuie să le oferim o bază puternică și stabilă pentru dezvoltare. Lumea se confruntă cu provocări semnificative – escaladarea conflictelor, o criză climatică, securitatea alimentară, inegalitățile de gen și 2,7 miliarde de oameni fără acces la internet. Cred că noi, cei de la ITU împreună cu membrii noștri, avem ocazia de a fi parte din schimbare. Inovarea continuă poate și va fi un factor cheie pentru a facilita rezolvarea multora dintre aceste probleme” a declarat doamna Bogdan-Martin.
Secretarul general ales a promis „ să conducă această instituție pe căi inovatoare și din ce în ce mai relevante pentru statele membre, spre creșterea conectivității, atingerea Obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și conectarea celor neconectați”.
Bogdan-Martin va fi prima femeie care va conduce ITU, care a fost înființată în 1865 și a devenit agenție specializată a Națiunilor Unite în 1947. Contracandidatul doamnei Bogdan-Martin a fost Rashid Ismailov (Federația Rusă), fost vice-ministru al telecomunicațiilor, care a primit 25 de voturi.
Conferința PP 22
Votul pentru conducerea ITU va fi urmat de alegeri pentru Secretarul general adjunct, pentru directorul Biroului de Radiocomunicații, directorul Biroului de Standardizare și directorul Biroului de Dezvoltare, dar și pentru Consiliul de reglementare radio format din 12 membri și locurile statelor membre alocate regional în Consiliul ITU cu 48 de locuri, care guvernează ITU între Conferințele plenipotențiare cuadrienale.
Conferința Plenipotențiară a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU) are loc în perioada 26 septembrie – 14 octombrie la Palatul Parlamentului din București. Pe parcursul celor trei săptămâni, se preconizează că PP-22 va atrage aproximativ 4.000 de participanți, inclusiv șefi de stat și demnitari la nivel înalt din cele 193 de state membre ale ITU.
PP-22 va stabili politicile generale ale ITU, precum și planurile strategice și financiare pentru perioada 2024-2027, care vizează întreaga activitate a ITU, dar, cu precădere, aspecte-cheie ca incluziunea digitală și reducerea decalajului digital, sau cele mai bune modalități de a mobiliza inteligența artificială (IA), internetul obiectelor (IoT) și rețelele 5G și viitoare către 6G, împreună cu alte tehnologii noi și emergente, pentru a îmbunătăți modul în care oamenii din întreaga lume trăiesc și muncesc.