Agista deține aproape 7% din Bittnet, grup românesc de companii IT listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti

Share

Agista, primul fond românesc de investiții, în curs de autorizare, care investește în IMM-uri locale cu scopul de a le lista la bursă și a le face performante pe piața de capital, a achiziționat un pachet suplimentar de acțiuni în Bittnet, grup românesc de companii IT listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti. Prin creșterea participației la aproape 7%, Agista validează poziția grupului Bittnet de jucător strategic în educație și integrare de soluții IT pe piața românească și recunoaște capacitatea companiei de a contribui la transformarea digitală a companiilor din România.

Bittnet este unul dintre cele mai bune exemple în care Agista își poate îndeplini rolul strategic de a contribui la creșterea accelerată a companiei, construind în continuare pe fundamentul și viziunea fondatorilor. Toate eforturile noastre comune de aici încolo vor fi concentrate pe a transforma Bittnet într-un jucător regional, în acest sector extrem de competitiv.

Cred cu tărie că potențialul acestei companii este peste nivelul apreciat de piață în acest moment. Iar perioada următoare va demonstra valoarea pe care Agista și Bittnet o pot crea împreună, a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Investiția în Bittnet este, pentru Agista, în linia cu teza investițională și filosofia de business. Este a șasea investiție în sectorul IT&C din portofoliul Agista.

În toată istoria Bittnet ne-am bucurat de susținere din partea unei serii de investitori vizionari, care au crezut în potențialul nostru de dezvoltare pe termen lung. Drumul către excelență nu are o destinație finală. Agista înțelege acest lucru, fiind un partener cu care împărtășim aceeași viziune pentru viitorul Bittnet, bazat pe consolidarea pieței de servicii IT&C, precum și pe creșterea accelerată, atât organic dar și prin achiziții.

Împreună, considerăm că dezvoltarea prin M&A va continua să aducă valoare pe termen mediu și lung și va crește amprenta Grupului, ținând cont de succesul proiectelor de achiziții anterioare. Le mulțumim colegilor de la Agista pentru încrederea acordată și suntem încântați că fondul a devenit unul dintre acționarii principali ai Grupului, a spus Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Agista caută să susțină prin capital și know-how acele companii ale căror produse sunt sau devin esențiale pentru societate. Fondul în curs de autorizare Agista acționează ca un investitor ancoră, cu dețineri minoritare, dar cu un rol strategic având reprezentant în Consiliul de Administraţie.

Momentul pe care piața de capital românească îl traversează este unul dificil și cred că rolul investitorilor instituționali sau de tip ancoră se poate dovedi crucial. Din păcate specificul local pare a fi tranzacționarea unui număr restrâns de titluri de tip blue chip, ceea ce duce la apariția unui vid de lichiditate pe companii mai mici cu potențial. Filosofia mea este aceea că întreg ecosistemul de furnizori de capital ar trebui să investească și în potențial. Doar astfel vom avea o nouă generație de blue chip-uri, a mai adăugat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

De la lansarea din martie anul acesta și până în prezent, Agista a intrat în acționariatul unor companii precum FORT (fosta Global Resolution Experts), Eplus Smart Energy, Chromosome Dynamics, Dendrio și altele. În următorii doi ani are în plan să realizeze peste 20 de investiții în companii locale cu potențial care au un produs bine definit, o piață în creștere și capacitatea internă de a se dezvolta. Agista urmărește să accelereze companii cu cifra de afaceri între 3-15 milioane euro, iar valoarea unei investiții este între 0,5-2 milioane euro.

Bittnet Group este prima companie din domeniul IT din România listată la Bursa de Valori București și singura de pe Piața Reglementată. În prezent, grupul este format din companii ce oferă expunere investitorilor către întreaga industrie IT&C din România în diverse domenii de activitate, precum educație, infrastructură și cloud, securitate cibernetică, aplicații de business, dezvoltare software. În primele șase luni de zile din acest an, Bittnet Group a raportat venituri consolidate de 70 de milioane de lei, o creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă din 2021.