SES, a ajuns să transmită în prezent peste 8.000 de canale în peste 369 de milioane de gospodării cu servicii TV din întreaga lume (în creștere cu 3 milioane față de anul anterior), conform datelor publicate în cel mai recent studiu al său, Satellite Monitor.
Această evoluție a fost determinată în principal de avansul din Europa (+6,3 milioane) și Africa (+3 milioane), cu stabilizare în America Latină și Asia-Pacific. Acoperirea în America de Nord continuă să scadă (-5,4 milioane) din cauza tendinței de deconectare de la serviciile de cablu și extinderea conexiunii digitale prin fibră optică în Statele Unite.
Acoperirea SES pe regiuni geografice, conform studiului Satellite Monitor 2022:
Piața | Gospodării cu servicii TV (milioane) |
Africa | 49,5 |
Asia-Pacific | 33,1 |
America Latină | 44 |
Orientul Mijlociu | 13,4 |
America de Nord | 53,2 |
Europa | 175,8 |
Alte informații cheie prezentate în studiul Satellite Monitor:
- În timp ce VOD (Video on Demand) continuă să atragă o audiență mai mare, serviciile de televiziune Free to Air sunt în creștere la nivel global.
- Pe măsură ce conexiunea prin fibră optică se extinde la nivel global, serviciile IPTV continuă să crească, luând o parte din cota televiziunii tradiționale prin cablu.
- În Africa, televiziunea prin satelit contribuie la o creștere a numărului de gospodării cu servicii TV direct-to-home (DTH), fiind o metodă ușor scalabilă și rentabilă de recepție TV. În Etiopia, de exemplu, SES a ajuns la o acoperire de 90% în gospodăriile cu servicii TV, prin partenerul său Ethiosat.
„De ani de zile colectăm date și informații valoroase prin studiul nostru anual de piață, Satellite Monitor, privind acoperirea și dinamica pieței de distribuție video și tendințele de consum. Credem că acestea îi pot ajuta pe clienții noștri să ia decizii de afaceri informate cu privire la cel mai bun mod de a livra conținut unui public larg, în cel mai eficient mod din punct de vedere al costurilor”, a declarat Norbert Hölzle, Head of Media la SES.
Ajuns în al 29-lea an, studiul Satellite Monitor al SES este un sondaj cheie de referință în industrie, realizat de institute de top de cercetare de piață pentru a analiza dinamica pieței (recepție TV, rezoluție, dispozitive etc.), acoperirea (în funcție de țară, poziția orbitală și modul de recepție) și demografia socială.