Alianța Globală pentru Energie Sustenabilă a fost înființată pentru a derula acțiuni comune în vederea asigurării sustenabilității complete a energiei din surse regenerabile

76

Lideri ce reprezintă întregul lanț valoric al energiei din surse regenerabile și din ecosistemul de inovare al acestui sector au lansat astăzi o nouă organizație, cu scopul de a asigura sustenabilitatea surselor regenerabile de energie pentru oameni și pentru planetă și rolul acestora în tranziția de la combustibilii fosili.

Partenerii, uniți printr-o viziune comună asupra sustenabilității industriei energiei din surse regenerabile și nevoii de a lua măsuri concrete, bazate pe colaborare, s-au reunit pentru a crea Alianța Globală pentru Energie Sutenabilă. Inițiativa, lansată astăzi într-un eveniment virtual, este unică în domeniul său de aplicare și în obiectileve sale, reprezentând răspunsul comun al membrilor fondatori la nevoia urgentă de a decarboniza sistemul energetic global, asigurând în același timp sustenabilitatea acestuia din perspectiva mediului, socială și de guvernanță (ESG).

Alianța Globală pentru Energie Sutenabilă reunește companii de utilități din diverse zone geografice, producători importanți din lanțurile de furnizare a energiei eoliene și fotovoltaice, precum și asociații sectoriale și parteneri de inovare. Cei 17 membri fondatori sunt, în ordine alfabetică: 3M, Adani Green Energy Ltd., Edp, Eletrobras, Enel Green Power, Global Solar Council, Global Wind Energy Council, Goldwind, Iberdrola, JA Solar, Nordex Group, NTPC Limited, Politecnico di Milano, Politecnico di Torino, ReNew Power, Risen Energy și Trina Solar.

Trebuie să acționăm acum – și să acționăm împreună – pentru a ne lua un angajament serios față de energia sustenabilă, fără emisii de carbon„, a declarat Salvatore Bernabei, reprezentant al membrilor fondatori ai Alianței Globale pentru Energie Sustenabilă și CEO al Enel Green Power. „Ne vom continua misiunea de a avea un impact colectiv în integrarea sustenabilității de-a lungul întregului lanț valoric, construind pe baza valorilor fundamentale comune: responsabilitate, respectarea drepturilor omului, protecția mediului și a biodiversității, dar și colaborare deschisă și transparență„.

Alianța Globală pentru Energie Sustenabilă își propune să redefinească „energia durabilă” pentru a-i include în discuțiile cu guvernele și cu investitorii pe toți cei care lucrează și sunt impactați de sursele regenerabile de energie, unindu-și eforturile cu societatea civilă, consumatorii finali, factorii de decizie politică, instituțiile academice, furnizorii de materiale, producătorii de echipamente originale și furnizorii de utilități care îi împărtășesc viziunea. Inițiativa este pe deplin aliniată la agenda 2030, stabilită prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU.

În timp ce energia eoliană și solară fotovoltaică au caracteristici distincte din punct de vedere al tehnologiei, acestea sunt complementare și împărtășesc atât traiectorii de creștere, cât și provocări similare pentru implementarea lor în mod sustenabil. Prin urmare, alinierea mai strânsă între energia eoliană și cea solară este esențială pentru accelerarea tranziției energetice.

Industria energiei eoliene are un rol crucial în curățarea părților poluante ale economiei globale, cum ar fi oțelul, cimentul și transportul greu, dar în același timp, și în decarbonizarea propriului nostru lanț de furnizare„, a declarat Ben Backwell, CEO al Consiliului Global pentru Energie Eoliană (GWEC). „Lucrările privind sustenabilitatea industriei eoliene în sine sunt deja în curs de desfășurare, pe măsură ce trecem de la proiecte-pilot la o abordare la scară largă a industriei, abordând provocări precum soluțiile economiei circulare și protejarea practicilor de muncă și a drepturilor omului, în contextul expansiunii rapide a pieței forței de muncă„.

Dincolo de impactul său climatic, energia solară poate aduce o contribuție semnificativă la obiectivele de dezvoltare durabilă datorită «efectului de undă», care se propagă în domeniile economic, social și de mediu, cu impact pozitiv asupra sănătății, educației, egalității de gen și reducerii sărăciei„, a declarat Gianni Chianetta, CEO al Consiliului Solar Global (SGC). „Ceea ce este esențial este un efort unit. Nu mai este suficient ca o tehnologie, o industrie sau organizație să fie lider: trebuie să conducem împreună, prin colaborare și efort comun„.

Înființarea Alianței vine într-un moment critic pentru acțiunile climatice și tranziția energetică, cu doar două luni înainte de summitul COP26 al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, care urmează să aibă loc la Glasgow. Între timp, cea mai recentă evaluare științifică a Grupului interguvernamental de experti in evolutia climei (IPCC) al ONU a avertizat că  nuau fost atinse obiectivele de  diminuare a ritmului de creștere a temperaturilor la nivel global la 1,5°C peste nivelurile preindustriale sau măcar să mențină creșterea cu mult sub 2°C, astfel cum prevedea Acordul de la Paris din 2015, și a arătat că planeta se va încălzi cu 1,5°C în următoarele două decenii, în lipsa unor măsuri drastice de eliminare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că acest consens științific „trebuie să anunțe sfârșitul cărbunelui și al combustibililor fosili înainte ca acestea să ne distrugă planeta”.

Calea către menținerea încălzirii globale în limitele stabilite de Acordul de la Paris o reprezintă obținerea emisiilor zero nete până în 2050, iar acțiunile în domeniul climei trebuie intensificate pentru a atinge acest obiectiv. În acest scenariu, aproape 70% din producția de energie electrică la nivel global ar proveni din energia solară fotovoltaică și eoliană, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE). Tehnologiile de energie regenerabilă, conduse de energia eoliană și solară fotovoltaică, s-au intensificat deja pentru a domina noile instalații de producere a energiei electrice, deoarece acestea au devenit cele mai ieftine surse de energie electrică de pe multe piețe. În ultimii șapte ani, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), anual s-a adăugat mai multă energie regenerabilă în rețelele mondiale decât din combustibili fosili și nucleari la un loc: în 2020, preponderența tehnologiilor curate față de sursele tradiționale a crescut și mai mult, cu 260 de gigawați de producție bazată pe surse regenerabile adăugate la nivel mondial, de peste patru ori mai mult decât cea a altor surse.

În cadrul evenimentului de lansare – Misiunea de Sustenabilitate a Tranziției Energetice: Prezentarea Alianței Globale pentru Energie Sustenabilă – membrii fondatori vor susține prezentări despre modul în care propriile organizații lucrează deja activ în linie cu viziunea Alianței pentru energie sustenabilă. Evenimentul va include mese rotunde în cadrul cărora vor fi abordate subiectele legate de sustenabilitate în lanțul de aprovizionare din surse regenerabile de energie și progresele către obiectivele către emisii zero nete. Între experții externi care vor oferi informații despre subiecte cheie pentru Alianță, se numără: Dante Pesce, fost președinte și membru actual al Grupului de lucru al ONU pentru afaceri și drepturile omului; Heidi Huusko, Senior Manager pentru Mediu și Climă în cadrul Pactului Global al ONU; Peter Paul van de Wijs, Chief External Affairs Officer în cadrul Global Reporting Initiative; Michela Miletto, Director, Biroul Programului UNESCO pentru Evaluarea Mondială a Apelor; și Meredith Adler, Director Executiv în cadrul Student Energy.

Cei 17 membri ai Alianței vor colabora pentru a răspunde provocărilor legate de sustenabilitate în procesul tranziției energetice și pentru a aduce rezultate atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu. Aceștia își încep colaborarea concentrându-se pe patru domenii cheie, în care pot obține rezultate rapide în asigurarea sustenabilității în industria energiei regenerabile, alinierea diferiților actori prin stabilirea și armonizarea standardelor și valorilor, în jurul cărora pot fi stabilite obiective comune și alinierea la cele mai bune practici. Domeniile de interes sunt: emisii și amprente de CO2 zero nete, economie circulară și design; drepturile omului; și amprentele de apă.

Alianța este deschisă noilor membri care împărtășesc această viziune și pot contribui în mod concret la obiectivul final de a deveni o industrie cu adevărat sustenabilă în tranziția către emisii zero nete până în 2050.