Abonamentul PlayStation Plus aniversează astăzi 10 ani și aduce noi surprize

282

PlayStation Plus aniversează astăzi 10 ani, un deceniu în care a adus împreună pasionații de gaming, oferindu-le membrilor acces la conținut de calitate și reduceri exclusive. Cu această ocazie, în luna iulie abonații PlayStation Plus vor primi un titlu bonus, pe care să-l adauge colecției spectaculoase de jocuri oferite de-a lungul timpului.

Sony Interactive Entertainment va lansa în această săptămână și o temă pentru PS4 gratuită pentru a celebra 10 ani de PS Plus, aceasta fiind disponibilă pe PS Store pentru o perioadă limitată. De asemenea, cei care nu au încercat încă experiența multiplayer online cu abonamentul PS Plus vor avea la dispoziție un weekend free online multiplayer, începând cu 4 iulie, de la ora 12.01 AM, până pe 5 iulie, ora 11:59 PM. (Jocurile multiplayer online se vând separat. Necesită conexiune la Internet și un cont PlayStation Network).

Jocurile gratuite pentru luna iulie sunt NBA 2K20, Rise of the Tomb Raider: 20 Year Celebration și Erica și pot fi descărcate începând din 7 iulie, până pe 3 august.

NBA 2K20
NBA 2K20 este un titlu care a evoluat constant, depășind granițele unui simplu simulator al jocului de baschet, devenind o platformă open-world pe care gamerii și jucătorii de baschet se pot întâlni și pot da tonul noilor tendințe în ceea ce privește cultura acestui sport.

Rise of the Tomb Raider: 20 Year Celebration
În Rise of the Tomb Raider, Lara descoperă un mister al lumii antice care o aruncă direct în mijlocul nemiloasei organizații cunoscute sub numele de Trinity. Pe măsură ce începe cursa contracronometru pentru găsirea puternicului artefact atât de râvnit de membrii Trinity, drumul o duce tot mai mult către mitul Orașului Pierdut din Kitezh.

Erica
Această experiență asemănătoare unei pelicule cinematografice îmbină valorile producției de înaltă fidelitate specifice Hollywood-ului cu un gameplay interactiv. Protagonista este Erica, o tânără curajoasă care nu poate scăpa de coșmarul crimei tatălui său. Marcată de evenimentele traumatizante din copilăria sa, ce revin mai puternic ca niciodată în urma descoperirii unor noi indicii, Erica pornește într-o călătorie pentru descoperirea adevărului șocant care stă în spatele acestei tragedii devastatoare. Fiecare alegere influențează felul în care va evolua jocul, iar finalul este diferit, în funcție de deciziile luate pe parcursul acestui periplu narativ emoționant.